Se renunță la ora de vară? Decizia aparține Parlamentului European

Parlamentul European va decide în cadrul sesiunii plenare din această săptămână ce se va întâmpla cu ora de vara.

Cetățenii din Uniunea Europeană vor afla în această săptămâna dacă vor trebui să mai dea ceasurile înainte sau înapoi. Votul va avea loc în Parlamentul European, iar propunerea este de renunțare la schimbarea sezonieră a orei începând cu 2021.

Țările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

În plus, eurodeputaţii vor ca statele membre să se coordoneze în aşa fel încât să nu existe un impact negativ asupra pieţei unice.

Duminica aceasta vom trece la ora de vară ceea ce înseamnă că ora 03:00 va deveni ora 04:00.