Un medic trage semnalul de alarmă: Se repetă la câteva luni
Trebuie menționat că avertismentul specialistului a fost lansat în contextul în care un bărbat cu afecțiuni psihice din județul Argeș și-a ucis recent cinci rude.
Astfel, Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru la Institutul Socola, a subliniat că situațiile respectiv apar deoarece în țara noastră nu există un lanț terapeutic prin care un pacient diagnosticat în spital să fie urmărit terapeutic de medici, personal din ambulatoriu sau asistență socială.
Majoritatea cazurilor se întâmplă la pacienți care ies din urmărirea specialiștilor
Conform celor spuse de Ovidiu Alexinschi, astfel de cazuri „se repetă la câteva luni”, iar foarte multe familii n-au bani să ajungă la medic sau nu-și urmează tratamentul prescris de medic.
„Nu e nimic neobișnuit că pacienții cu tulburări psihice să fie acasă, asta e norma în lumea civilizată. Problema e dacă acest bărbat era în evidență și urma tratament, dacă familia se îngrijea ca el să își ia tratamentul, dacă era prins în rețeaua ambulatorie de specialitate.
Majoritatea cazurilor de acest gen cu violență se întâmplă la pacienți care ies din urmărirea unor specialiști, fie că familia nu îi duce la tratament, fie nu sunt în evidență.
Să nu aibă cineva senzația că pacienții cu tulburări psihice sunt mai periculoși decât oamenii din populația generală, dar când se întâmplă ca un pacient cu tulburări psihice grave să comită astfel de fapte ele sunt de o extremă violență.
Sunt foarte multe căi prin care pacienții pot fi ajutați și pot fi inserați psihosocial și medical. La noi e problemă uriașă în zona de inserție socio-economică. Din cauza sărăciei, foarte multe familii fie n-au bani să ajungă la medic dacă sunt în mediul rural, fie nu-și urmează tratamentul prescris de medic.
Aceste situații apar pentru că nu există un lanț terapeutic articulat, prin care un pacient diagnosticat în spital să fie ulterior urmărit într-un lanț terapeutic care să includă medici, ambulatoriu, asistență socială, etc. Toate astea fac un tablou dezorganizat al asistenței și pot apărea asemenea cazuri, vedem că la câteva luni de zile se repetă”, a declarat Ovidiu Alexinschi la Digi24.