Se retrage din activitate! Decizia a fost anunțată chiar acum: A sosit timpul să spun la revedere

fotbal

SURSA FOTO: Dreamstime

Decizie de ultim moment în lumea fotbalului. Mijlocaşul internaţional spaniol Cesc Fabregas, care a evoluat în cursul carierei sale la Arsenal Londra, FC Barcelona, Chelsea Londra şi AS Monaco, a anunţat „cu mare tristeţe” că pune capăt carierei sale de fotbalist profesionist.

Renumitul fotbalist în vârstă de 36 de ani a anunțat pe rețelele de socializare că a sosit momentul să spună „la revedere acestui joc minunat”, după 20 de ani „incredibili, plini de sacrificiu, devotament şi bucurie”.

Mijlocaşul internaţional spaniol Cesc Fabregas și-a anunțat retragerea

„După 20 de ani incredibili, plini de sacrificiu, devotament şi bucurie, a sosit timpul să spun mulţumesc şi la revedere acestui joc minunat”, a scris Cesc Fabregas într-un mesaj publicat pe reţele de socializare.

Fabregas a evoluat timp de opt sezoane la Arsenal, alături de care a cucerit Cupa Angliei în 2005, înainte de a pleca la FC Barcelona, club la academia căruia s-a format ca jucător, notează Reuters.

„Cu mare tristețe, a venit timpul să-mi agăț pantofii în cui. Voi prețui fiecare moment, de la primele zile la Barcelona, la Arsenal, înapoi la blaugrana, Chelsea, Monaco și, în cele din urmă, Como. De la Cupa Mondială, la Campionatul European, victoriile din Anglia, Spania, câștigarea trofeelor europene: a fost o călătorie pe care nu o voi uita niciodată.

Tuturor celor care m-au ajutat, coechipierilor mei, antrenorilor, directorilor, președinților, proprietarilor, fanilor și agentului meu; întregii mele familii, de la părinți la sora mea, soția și copiii mei, care mi-au dat mereu sfaturi și au fost mereu o călăuză; adversarilor mei cu care am împărțit mari bătălii pe teren: vă mulțumesc că m-ați făcut mai puternic. Am atât de multe amintiri de neșters și mi-am găsit prieteni pe parcurs, dacă doar pentru asta ar fi meritat.

De asemenea, am învățat trei limbi străine, am crescut și m-am maturizat în timpul călătoriilor mele. Am avut parte de experiențe de care nu credeam că mă voi putea apropia, nici într-un milion de ani.

Dar nu sunt trist, pentru că sunt pe cale să încep un nou drum: antrenez echipa B și Primavera a Como 1907. Un club și un proiect de care nu aș putea fi mai entuziasmat. Această echipă mi-a cucerit inima din primul minut, ne-am întâlnit în momentul perfect al carierei mele. Voi da tot ce am mai bun în această nouă aventură.

Așadar, după 20 de ani incredibili, plini de sacrificii, bucurii și pasiune, a sosit momentul să spun din nou mulțumesc și la revedere celui mai frumos sport din lume. Am iubit fiecare clipă din el. Am iubit fiecare clipă din el. Cesc”, este scris în întregul mesaj publicat de Cesc Fabregas pe Twitter.

Cesc Fabregas a fost campion mondial cu La Roja în 2010

Amintim că acesta a cucerit şase trofee în cei trei ani petrecuţi pe Camp Nou, iar apoi s-a întors la Londra, dar nu la Arsenal, ci la rivala Chelsea,, cu care a câştigat două titluri în Premier League şi a doua sa Cupă a Angliei. Cele mai mari succese din carieră le-a obţinut însă cu naţionala Spaniei, în care a fost selecţionat de 110 ori.

Acesta a fost campion mondial cu La Roja în 2010, când a oferit pasa decisivă la golul marcat de Andres Iniesta în finala cu Olanda. În palmaresul său figurează şi două titluri de campion european, cucerite în 2008 şi 2012.

Cesc Fabregas a evoluat în sezonul 2022-2023 în divizia secundă italiană, la formaţia Como, unde îşi va începe acum cariera de antrenor, la echipa Primavera.