Reguli de aur pentru șoferi de la Titi Aur
Titi Aur, instructor de conducere defensivă și fost pilot de raliuri, a făcut un rezumat al anului 2024 la evenimentul DC Conducem. El a vorbit despre problemele legate de parcarea din România, comparându-le cu situația din Vestul Europei. În România, în general, există o mare dezordine în ceea ce privește acest aspect.
Acesta a povestit că, în anumite supermarketuri din Anglia, în parcări, dacă mașina nu era parcată corect, oamenii legii veneau, făceau o poză, ridicau mașina și o duceau într-o parcare specială, unde trebuia plătită ridicarea. Măsura era aplicată pentru că mașina putea încurca pe alții, fiind parcată prea aproape de stânga sau dreapta. Potrivit lui, această practică i-a forțat pe instructorii auto să acorde o atenție mai mare parcării în cadrul lecțiilor de șofat.
În România, însă, nu este la fel de important să parchezi corect, atâta timp cât reușești să dai cu spatele și să parchezi cumva. În unele țări civilizate nu era legal să parchezi pe locul de parcare dacă mașina nu era perfect aliniată, fiind acceptată o diferență de cel mult 5 cm între roata din față și cea din spate față de bordură sau linie. Dacă diferența depășea 5 cm, mașina era considerată parcată greșit și era ridicată.
„La un moment dat, în Anglia, în anumite supermarketuri, în parcări, dacă mașina nu era aliniată, veneau, îi făceau poză, ți-o ridicau, o parcau într-o parcare specială, de unde plăteai ridicarea.
Ți-o luau pentru că-i încurcai și pe alții, era mașina prea aproape de stânga sau dreapta, ceea ce înseamnă că incomodai și pe alții. Acea măsură i-a obligat pe instructorii de la școlile de șoferi să-i învețe să parcheze sau să insiste mai mult pe parcare.
La noi nu contează. Dacă știi să dai puțin cu spatele, parchezi tu cumva mașina. Sunt țări civilizate unde nu e legal doar că ai parcat pe locul de parcare, dacă nu e mașina dreapta. Nu aveai voie mai mult de 5 cm diferență între roata din față și cea din spate față de bordură sau de linie.
Dacă erau mai mult de 5 cm diferență, era considerată că nu era parcată corect și o ridicau”, a explicat el pentru cei de la DCNews.
Greșeala periculoasă pe care o fac pietonii când traversează strada
Pietonii fac o greșeală care poate duce la accidente grave: ei cred că dacă sunt pe trecerea de pietoni sau semaforul arată verde, sunt în siguranță. Educația rutieră înseamnă mai mult decât să ai încredere în aceste semne.
Titi Aur sfătuiește pietonii să traverseze strada doar după ce sunt siguri că șoferul i-a văzut și a oprit mașina complet. Asta, pentru că șoferul ar putea să fie neatent, să se uite în telefon sau să fie sub influența alcoolului, ceea ce l-ar împiedica să oprească la timp. Deși legea le oferă pietonilor anumite drepturi, aceste drepturi nu îi protejează de riscurile unui accident de mașină.
Deși un pieton poate avea dreptate din punct de vedere legal, tot ar putea ajunge la spital sau chiar mai rău.
„Vine pietonul la trecerea de pietoni și el are impresia că, dacă este verde și este pe trecerea de pietoni, poate trece. Educația rutieră nu înseamnă asta, de fapt. Educația rutieră înseamnă dincolo de asta. Poți trece strada doar dacă ai văzut că șoferul oprește. De ce spun asta?
Pentru că șoferul este posibil să fie cu ochii în telefon, să fie băut, s-ar putea întâmpla absolut orice și el să nu oprească. Este adevărat că este dreptul pietonului, dar cu tot cu drepturile lui este posibil să petreacă un timp prin spital sau să se întâmple ceva mult mai grav, cu drepturile în mână”, a explicat el în cadrul emisiunii TV „iThink”.
Chiar și pietonii sunt responsabili pentru siguranța în trafic
Educația rutieră și responsabilitatea pentru siguranța în trafic nu sunt doar treaba șoferilor, ci și a tuturor celorlalți participanți la trafic. Siguranța rutieră este responsabilitatea fiecărei persoane, nu doar a șoferilor, ci și a pietonilor, pasagerilor, șoferilor de autobuz, bicicliștilor, trotinetiștilor și motocicliștilor, care trebuie să fie toți conștienți și responsabili.
„Siguranța rutieră ține de fiecare în parte. Nu doar șoferul, ci și pietonul, și pasagerul, și șoferul de autobuz, toată lumea. Și biciclistul, și trotinetistul, și motociclistul – toți trebuie să fie conștienți și responsabili.”