Raed Arafat a anunțat că trendul descendent al cazurilor de COVID-19 nu trebuie să păcălească pe nimeni. Totodată, șeful DSU a mai precizat că el consideră că încă se impune menţinerea restricţiilor, mai ales că din 8 februarie va începe şi şcoala.
În ceea ce privește reîntoarcerea elevilor la cursuri, Arafat a preciat că nu se pune problema de ridicarea anumitor restricții și orice decizie ar urma să fie luată pe baza evoluției pandemiei.
”Trendul descendent nu trebuie să ne păcălească, să spunem că totul este bine. Am primit această întrebare de la mai multă lume şi mai ales că în mai multe ţări face ravagii deja tulpina nouă. Până nu avem mai multe persoane vaccinate, mai vine şcoala care se va deschide, mai vin alte aspecte care ne vor face să spunem, uite că iarăşi creşte, deci trebuie să fim extrem de atenţi. Abordarea noastră este menţinerea măsurilor care au fost. (…)
Sperăm că aceasta va fi decizia finală că în 8 februarie şcoala va începe, aşa că ridicarea unor restricţii cred că nu e cazul în acest moment. Vor fi analize, este posibil să se ia decizii pe baza evoluţiei la noi, dar şi în alte ţări care vedem, unele dintre ele au probleme serioase”, a declarat Arafat la TVR.
Raed Arafat, despre situația la ATI
Totodată, Arafat a vorbit și despre situația de la Terapie Intensivă. Potrivit șefului DSU, există mai mulți indicatori care trebuie urmăriți. Mai exact, se pare că dacă numărul de persoane internate la ATI va scădea, atunci înseamnă că același lucru se va întâmpla și cu numărul infectărilor.
”Avem mai mulţi indicatori pe care îi urmărim, unul dintre indicatori este internarea în terapia intensivă. Din momentul în care la internarea în terapia intensivă avem un platou, o uşoară scădere şi chiar vedem că numărul nu este în creştere continuă, înseamnă că nu avem un număr mare de infecţii de care nu ştim.
Deci situaţia este totuşi sub control, da, sunt multe cazuri de care nu ştim că sunt pozitive, dar avem alţi indicatori care ne arată că situaţia totuşi nu este atât gravă la acest moment. Dar asta nu e asigurare că putem face absolut orce şi să revenim la normalitate, pentru că am văzut că de la normalitate până la un nou val grav, putem ajunge foarte rapid, în 2-3 săptămâni”, a mai declarat Raed Arafat.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca