Joi, începând cu ora 15:30, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a întrunit pentru a discuta, printre altele, despre o solicitare ca 15 şcoli din Capitală să fie trecute în scenariul roşu, iar 3 în scenariul galben.
Solicitarea a venit din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, iar adresa ISMB a fost înregistrată la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
În urma şedinţei, Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, a făcut următoare precizare, referitoare la unităţile de învăţământ: „S-a aprobat schimbarea unor scenarii pentru unităţile de învăţământ. (…) 15 unităţi de învăţământ au trecut în scenariul roşu, iar alte trei unităţi de învăţământ au trecut din scenariul roşu în scenariul galben”, potrivit Agerpres.
Se redeschid restaurantele, cinematografele şi teatrele
În şedinţa de joi a CMBSU s-a mai decis şi redeschiderea restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor din Capitală, ele urmând totuşi să funcţioneze la 30% din capacitate.
Mariana Stancu-Ţipişcă, a declarat că activitatea restaurantelor este permisă în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern 856 din 2020 privind prelungirea stării de alertă din 15 octombrie. În plus, de acum încolo, asociațiile HoReCa vor fi invitate să participe la dezbaterile Comitetului Municipal de Urgență, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Joi, 15 octombrie, în Bucureşti au fost înregistrate 777 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, iar rata de incidență în Capitală este de 2,82 cazuri la mia de locuitori, a mai transmis aceasta.
Situaţia şcolilor din România, transmisă anterior joi de către Ministerul Educaţiei
Un număr de 930 de unităţi de învăţământ îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 5.266 în Scenariul 2 (mixt), informează, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, joi, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:
- 11.460 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
- 5.266 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
- 930 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3); implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
„Menţionăm că dintre cele 930 de unităţi aflate în această situaţie, 256 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 674 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, precizează Ministerul.