O ședință a coaliției de guvernare era programată pentru marți, însă din cauza tensiunilor dintre PNL și PSD aceasta a fost amânată. Mai exact, social democrații și liberalii nu au ajuns la un acord în privinţa măsurilor care vor fi luate de Executiv în criza facturilor, pentru perioada de după 1 aprilie, când actualele măsuri de compensare şi plafonare nu se vor mai aplica.
În acest sens, o nouă ședință urmează să aibă loc miercuri. Participanți vor fi liderii coaliţiei de guvernare, Marcel Ciolacu, Florin Cîţu şi Kelemen Hunor, împreună cu premierul Nicolae Ciucă.
În cadrul ședinței, principalul subiect este criza facturilor, iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar trebui să propună un nou set de reglementări pentru criza din energie. Surse au declarat pentru g4media.ro că noua soluție e așteptată de câteva săptămâni, în contextul în care PSD presează pentru un nou pachet de ajutor pentru populație pentru perioada după 1 aprilie.
De menționat este faptul că ședința are loc în ciuda faptului că cele două formaţiuni nu se înţeleg nici în privinţa măsurilor de reducere a majorărilor de preţuri la alimente şi combustibili.
De menționat este faptul că Florin Cîţu a transmis că liberalii preferă o reducere a taxelor decât să se umble la preţuri. De cealaltă parte, Marcel Ciolacu declara că este posibil ca actualele măsuri privind plafonarea şi compensarea facturilor să se prelungească cu încă două luni, dacă nu se ajunge la un acord.
Ce vrea Florin Cîțu și ce spune Marcel Ciolacu
”Noi avem pachetul nostru de soluţii, l-am înaintat premierului, prin ministrul de Finanţe, sunt convins că se va discuta, sper cât mai rapid. Noi vorbim ca ministrul Energiei să vină cu soluţii din aprilie, pentru că aceste două luni sunt acoperite. Este şi propunerea să prelungim aceste măsuri şi pentru următoarele două luni, ceea ce nu este rău, şi în acest timp să fie parcurşi paşii legali cu ANRE”, a mai spus liderul PSD.
Întrebat marți dacă plafonarea preţurilor la alimente este o măsură pe care ar susţine-o şi liberalii, Florin Cîțu a declarat că acest subiect s-a mai discutat.
“A mai fost discuţia cu plafonarea şi în 2020 în plină criză, atunci se vorbea de creşterea preţurilor. Astă-vară toată lumea plângea de mila producătorilor români care îşi aruncau produsele pentru că aveau preţuri foarte mici. Acum venim şi spunem preţurile sunt foarte mari. Preţul cel mai bine este determinat de cerere şi ofertă”, spunea Cîţu.
De cealaltă parte, Marcel Ciolacu susține că în momentul în care a vorbit de o plafonare a preţului la alimente, acest lucru nu obligă producătorii să vândă la un anumit preţ sau sub preţul de producţie, ci că statul român, aşa cum în aceste două luni a făcut plafonarea preţului la energie, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ.
”Am văzut anumiţi oameni politici, că aoleo, ce nenorocire s-a întâmplat, îi omorâm pe producători. Mai mult, am spus că vom veni cu acest proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile cât şi cu producătorii!”, a spus Marcel Ciolacu.