Liberalii nu vor să mai stea în coaliție

Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Florin Roman, a venit cu un punct de vedere în ceea ce privește tensiunile cu Partidul Social Democrat (PSD), pe tema măsurilor fiscale.

El spune că liberalii nu pot sta în coaliție dacă punctul lor de vedere nu este ascultat.

„Noi nu putem sta într-o coaliție, atâta timp cât nu se ascultă și punctul nostru de vedere”, a precizat Florin Roman.

Marcel Ciolacu dă semne de lașitate

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a spus că își va depune mandatul dacă liberalii nu vor fi de acord cu măsurile fiscale propuse de social-democrați.

Pe fond, liberalul Florin Roman spune că decizia lui Marcel Ciolacu este, de fapt, un „gest de lașitate”.

„(…) e un gest de lașitate să dai bir cu fugiții, atunci când lucrurile nu merg foarte bine și este prima dată când un premier social-democrat se confruntă cu o astfel de situație, pentru că de obicei, stânga era obișnuită să guverneze după o guvernare de dreapta, care lua măsuri de reformare a statului. Dar nu cred că asta este soluția. Nici noi nu am plecat și nu am dat bir cu fugiții de la guvernare, deși am guvernat în perioade extrem de dificile, fie că vorbim de pandemia Covid, fie că vorbim de perioada de criză energetică, fie că vorbim de perioada declanșării conflictului din Ucraina”, spune acesta.

Liberalii vor să fie ascultați

Nu în ultimul rând, liberalul a cerut ca și vocea lor să fie ascultată în cadrul coaliției.

„Noi nu putem sta într-o coaliție, atâta timp cât nu se ascultă și punctul nostru de vedere. Noi ca liberali nu putem fi de acord cu supraimpozitarea celor care deja plătesc taxe și muncesc cinstit în această țară. Mai întâi, din punctul nostru de vedere, trebuie făcută o reformă a administrației publice centrale, trebuie redus drastic numărul instituțiilor ineficiente, care se calcă în picioare ca atribuții, trebuie redus numărul secretarilor de stat, al consilierilor, al funcțiilor de conducere”, spune el.

Florin Roman a mai precizat că este important să se acorde atenție și părții de colectare.

„Apoi, trebuie să ne uităm la partea de colectare foarte serios, pentru că nu este normal ca din primele 200 de firme ca cifră de afaceri, 60 și ceva de firme să se înregistreze cu profit zero sau cu pierderi și aici vorbim în special de firmele cu capital străin (…). Este inadmisibil ca doar trei bănci din cele care acționează în România să raporteze profit, iar cel mai mare profit a fost raportat de o bancă cu capital integral românesc. Este greu de crezut că într-o perioadă în care dobânzile au luat-o razna, băncile nu înregistrează profit (…)”, mai spune acesta.

Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că nu este bine ca statul să ia 45 de procente din munca profesiilor liberale, aici fiind vorba și despre medici, avocați sau notari.

„De asemenea, nu putem fi de acord ca statul să ia 45% din munca profesiilor liberale, fie că vorbim de medici, de avocați, de notari, oameni care câștigă o pâine cinstit, pe munca lor, iar statul pur și simplu îi jefuiește prin această suprataxare de 45% din venituri. Totodată, nu putem fi de acord cu scăderea plafoanelor pentru cele 368.000 de micro-întreprinderi. Nu poți să-i jupoi tot pe cei care țin România pe linia de plutire”, continuă el.

PNL nu crede că va ieși de la guvernare

Invitat la RFI, el a mai fost întrebat dacă PNL va ieși de la coaliției, însă liberalul spune că șansele ca să se ajungă acolo sunt mici.

„Eu nu cred că vom ajunge acolo și eu cred că domnul Ciolacu își va
menține promisiunea făcută la învestirea Guvernului Ciolacu, de a nu majora impozitele și taxele și eu cred că o asemenea discuție poate fi făcută începând de anul viitor, în viitorul an fiscal. E foarte greu să vii peste noapte și să bulversezi întreg Codul Fiscal, în baza unui buget care a fost prost construit de domnul Câciu”, a mai spus el.

România poate funcționa fără Ministerul Familiei

Florin Roman a mai fost întrebat și despre Ministerul Familiei și dacă acesta ar trebui desființat sau nu.

„Sunt convins că România poate funcționa și fără Ministerul Familiei, fără nici un fel de probleme, cum poate funcționa și fără șapte instituții care au atribuții de control similare, pe același domeniu. Vine și Agenția de Mediu și Garda de Mediu și Poliția Economică și DSP-ul și DSV-ul și toată lumea în control, cu aceleași atribuții. Sunt multe lucruri care din punctul nostru de vedere trebuie regândite și acum este momentul pentru acest lucru”, spune el.

În final, el a mai spus că Ministerul Familiei ar putea funcționa și ca agenție sau autoritate.

„Sigur că da. De ce să nu poată funcționa sub forma unei agenții sau a unei direcții de specialitate în cadrul Ministerului Muncii? Sau de ce avem nevoie de Ministerul Energiei și Ministerul Economiei? Eu cred că sunt două entități care pot funcționa sub același minister și sunt desigur foarte multe variante de a simplifica această structură încă destul de obeză a statului”, a declarat Florin Roman la RFI.