Se rupe coaliția de guvernare?
Se rupe coaliția de guvernare? Premierul României, Marcel Ciolacu, este ferm convins că alianța politică PNL-PSD va rămâne stabilă, cel puţin până la sfârşitul anului 2024, chiar dacă PNL și PSD sunt principalele partide politice concurente din România.
El își dorește ca colaborarea dintre liberali și social-democrați să reziste și după 2024.
„Sunt ferm convins că va fi stabilă, cel puţin până la sfârşitul anului 2024, această coaliţie şi chiar îmi doresc, cu toate că vorbim de principalele partide concurente, chiar îmi doresc să continuăm şi după 2024 şi cu o frecvenţă mai mică de a schimba miniştri şi prim-miniştri, fiindcă, între timp, am văzut şi noi calităţile şi defectele fiecăruia”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu în cadrul Forumului „Dezvoltăm România”.
În 2024, taxele nu se vor mări deloc
Acesta a vorbit și despre schimbările care vor avea loc în 2024. Premierul României a dat asigurări că nu se vor mări taxele în 2024, lucru convenit în cadrul coaliției de guvernare. Totuși, va exista acel procent de 1% din cifra de afaceri în noul an.
„Cred că a fost una dintre cele mai aprinse discuţii, când am luat măsurile fiscale, acest procent de 1% pe cifra de afaceri, care cu certitudine va fi unul pentru anul 2024, până când nu ne vom asuma reforma fiscală.
Marea mea provocare a fost dacă vom lua nişte măsuri pentru anul 2024 sau vom închide anul cu un deficit de aproape 7%, ceea ce automat, în martie, România ar fi intrat într-un blocaj în ceea ce priveşte fondurile europene.
Acest lucru, cu certitudine s-ar fi întâmplat”, a explicat şeful Guvernului.
Reforma fiscală trebuie să creeze un mediu concurenţial corect
Potrivit spuselor sale, reforma fiscală trebuie să creeze un mediu concurenţial corect în România. Liderul social-democraților a menționat că nu pot sta în situația de a suporta pierderi ale companiilor de stat timp de 30 de ani, și că deja trebuie să aducă bani an de an pentru a susține aceste companii de stat.
De asemenea, și-a exprimat îndoiala că pot să privească cu îngăduință către companiile care își desfășoară activitatea în România, au cifre de afaceri de sute de milioane de euro, dar înregistrează pierderi în fiecare an timp de 10 sau 15 ani.