Surse politice au declarat pentru stiripesurse.ro că au început deja problemele în noul Guvern. Mai exact, potrivit surselor citate, ședinţa coaliţiei de guvernare a fost suspendată, marţi, după trei ore de discuţii, iar liderii partidelor și premierul nu au făcut declaraţii. Ulterior, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că întrunirea se va relua la ora 20.00, fără a oferi însă mai multe informații în acest sens.
Pe de altă parte, sursele politice au vorbit despre conflictele din cadrul ședinței. Potrivit acestora, la şedinţa care a început la ora 15.00, s-a discutat despre taxa de 1 la sută pentru companiile mari, despre certificatul verde, despre împărţirea prefecturilor şi despre bugetul pentru 2022 care se doreşte a fi adoptat până în 23 decembrie. În același timp, sursele mai spun că la şedinţa coaliţiei se vor finaliza discuţiile despre împărţirea funcţiilor de prefect din ţară. Totodată, se va discuta din nou despre taxa de 1 la suta pentru companiile mari.
Se cere intervenția lui Iohannis
Potrivit unor surse politice, reprezentanţii coaliţiei ar urma să discute cu preşedintele Klaus Iohannis. Oficial, ședința de la vila de protocol a președintelui a fost planificată de mai mult timp. Practic, liderii coaliției apelează la președinte pentru a le media neînțelegerile din ultimele zile.
Ce subiecte dezbate coaliția de guvernare
În ceea ce privește motivele care au dus la suspendarea ședinței, potrivit surselor citate, premierul Nicolae Ciucă nu vrea ca taxa de 1% să fie prinsă în bugetul pentru 2022, nefiind în Programul de guvernare. Pe de altă parte, premierul este dispus să asculte argumentele PDSD pe acest subiect.
Un alt subiect important este bugetul pentru anul viitor, pe care premierul l-ar vrea adoptat până în 23 decembrie.
Totodată, în cadrul ședinței va discuta din nou despre certificatul verde, mai spun sursele citate. În acest caz, propunerea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, ca certificatul verde să fie implementat în funcţie de incidenţă nu a fost dezbătută până acum în coaliţie. Acest lucru a fost confirmat în cursul zilei de marți și de premierul Nicolae Ciucă.
”S-a luat în discuție să se inițieze alt proiect al certificatului la inițiativa Ministerului Sănătății. Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru este vorba de introducere a unor elemente de timp care să fie stabilit în funcție de indicatorii de incidență și așa ar exista o claritate în aplicarea lui. Am solicitat domnului ministru să avem partea aceasta de aplicabilitate dependentă de indicatorii de incidență. Sunt de acord ca Parlamentul să dezbată și să aleagă cea mai bună variantă”, a declarat Nicolae Ciucă, marți după-amiază.