Se rupe Guvernul României?! PSD a pus piciorul în prag. Planurile PNL, aruncate în aer

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Tensiuni între cele două partide mari din coaliţia de guvernare, PNL şi PSD. Totul a plecat de la anumite planuri ale liberalilor, la care social-democraţii s-au opus şi în trecut, în perioada în care se aflau în opoziţie.

Noi contre în coaliţia de guvernare între PNL şi PSD!

Tensiuni în coaliţie din cauza acţiunilor statului la marile companii din energie

Motivul disputei, de această dată, ar fi acţiunile deţinute de stat la companiile din energie.

Partidul Naţional Liberal îşi doreşte vânzarea acestor acţiuni deţinute de stat. Această intenţie a fost promovată şi în perioada Guvernului Ludovic Orban, însă totul a picat în Parlament.

Legislativul, la iniţiativa PSD, a interzis atunci înstrăinarea de participaţii ale statului, prin intermediul unei legi.

Legea respectivă este valabilă numai pentru doi ani de zile, astfel că interdicţia va expira în 2023. Din acest motiv, liberalii au reluat discuţiile pe această temă însă, din nou, se lovesc de opoziţia celor din PSD, cu care sunt acum colegi de guvernare, transmite Antena 3.

Ce argumente are PNL pentru vânzarea de acţiuni?

Companiile din energie ar putea face rost de fonduri importante pentru retehnologizare prin vânzarea acestor acţiuni, este argumentul invocat de PNL.

De cealaltă parte, Partidul Social Democrat se opune ca statul român să-şi vândă acţiunile.

Printre companiile vizate de planurile PNL privind vânzarea de acţiuni se numără şi Complexul Energetic Oltenia sau Hidroelectrica, una dintre cele mai valoroase companii din România.

Activitatea lui Marius Budăi în fruntea Ministerului Muncii, un alt motiv de contre între PNL şi PSD?

Reamintim că există şi alte motive de nemulţumire între PNL şi PSD în cadrul coaliţiei de guvernare.

Cu o zi în urmă, tot Antena 3 relata că liberalii urmează să ceară, în următoarea şedinţa a coaliţiei, demisia ministrului Muncii, Marius Budăi.

Ar exista o serie de nemulțumiri în interiorul Partidului National Liberal la adresa ministrului Muncii, din cauza declarațiilor privind posibilitatea majorării pensiilor, pentru a doua oară în 2022.

Recent, ministrul Marius Budăi anunţa că din februarie ar putea începe discuţii cu Comisia Europeană, la Bruxelles, pentru majorarea procentului din PNRR acordat pensiilor.