Confruntarea dintre o fregată aparţinând Turciei şi o navă de război aparţinând Franţei în Mediterana de Est a generat o nouă tensiune şi, de asemenea, a născut temeri serioase în cadrul NATO, cele două ţări fiind membre ale acestei organizaţii.
Incidentul dintre Turcia şi Franţa nu este o „premieră”. Lăsând deoparte atitudinea adoptată de Paris în privinţa genocidului armean şi a aderării Turciei la UE, în ultima perioadă Franţa s-a opus şi operaţiunilor militare ale Turciei în Siria, iar sprijinul activ oferit administraţiei Ciprului grecesc şi Greciei în evoluţiile din Mediterana de Est a menţinut tensionată relația Ankara-Paris.
Dar incidentul care a avut loc săptămâna trecută în Mediterana de Est, în largul Libiei, a favorizat escaladarea tensiunii. Conform supoziţiilor Franţei, o fregată turcă a tăiat calea şi a hărţuit o navă de război franceză, care îndeplinea o misiune NATO, şi care a vrut să controleze nava cargo suspectă că transportă arme în Libia. Turcia însă respinge cu tărie aceste supoziţii. Franţa a înştiinţat NATO despre acest incident şi a încercat să ţină sub presiune Turcia. În situaţia dificilă cu care se confruntă Alianţa Nord-Atlantică a decis să investigheze cazul.
În zilele următoare vom vedea care va fi rezultatul investigaţiei şi cât de mult va contribui la calmarea situaţiei. Însă faptul că două ţări membre NATO sunt în pragul unei confruntări armate este, într-adevăr, un eveniment grav.
Nu este primul şi nici unicul incident de acest gen pentru NATO, incident care te face să te întrebi „Ce fel de alianţă este aceasta?”
În interiorul NATO, din când în când, ţările membre pot avea opinii diferite în unele probleme. Această situaţie este rezultatul natural al structurii acestei organizaţii, precum şi al structurii democratice al ţărilor membre. De multe ori, în ciuda intereselor şi opiniilor diferite se ajunge la un consens.
Numai că în ultima perioadă, scindarea dintre Turcia şi unii aliaţi derapează către un conflict, şi chiar generează riscul unei confruntări. Înaintea acestui incident din Mediterana de Est cu
Franţa, s-au mai înregistrat incidente şi cu Grecia, demonstraţii de forţă atât în aer, cât şi pe mare, şi care au creat pericolul unei confruntări. În Marea Egee, în aer se repetă destul de des „bătaia dintre câini”.
În ultima perioadă, „duelul verbal” cu Grecia s-a intensificat, tensiunea a crescut. Limbajul şi stilul folosit lasă impresia că nu sunt doi aliaţi, ci doi inamici…
Este bine să analizăm divergenţele cu Franţa, care continuă de o vreme, şi mai ales motivul disputelor din ultima perioadă. Pentru că Franţa este o ţară cu care Turcia are relaţii şi o prietenie foarte vechi.
La baza tensiunilor de acum stau confruntările din cauza intereselor diferite. Parisul doreşte sa fie acceptat, ca în trecut, ca o ţară influentă şi care joacă un rol în Mediterana de Est şi Orientului Mijlociu (în special în regiunea Siria-Liban). După părerea Parisului, acesta este spaţiul de influenţă al Franţei, care include şi Africa.
Acţiunile diplomatice şi militare din ultima perioadă ale Turciei au făcut ca prezenţa şi rolul Ankarei într-o regiune atât de întinsă, din Orientul Mijlociu până la Mediterana de Est şi până în Africa de Nord să se facă simţite. Parisul consideră acum Ankara drept un rival din cauza acestor acţiuni. Şi Ankara consideră Parisul la fel…
Problema constă în cum poţi continua relaţiile cu alte ţări aliate fără dispute, fără conflicte, mai ales când Turcia se află la concurenţă cu acestea. Această întrebare este bineînţeles valabilă şi pentru celelalte părţi.
Exemplele Franţei şi Greciei ne arată faptul că aceste ţări nu prea acordă atenţie realităţilor din „noua Turcie”, că nu depun eforturi pentru a-şi armoniza şi a crea un echilibru între propriile interese şi cele ale Ankarei şi că urmăresc ca „Turcia să-şi ştie locul”. Dar trebuie să acceptăm că Ankara, care îşi apără noile interese şi teritoriile în care îşi exercită influenţa, are în vedere şi confruntările şi disputele şi, în cele din urmă, reconcilierea devenind şi mai dificilă.
Deci, calea de a preveni divergenţele şi tensiunile este reglarea intereselor prin dialog cu aliaţii rivali şi dezvoltarea politicilor realiste ţinând cont de aceste interese.
