De asemenea, imnul național reprezintă una dintre cele mai importante schimbări de după moartea Suveranei: vor fi modificate versurile „God save our gracious Queen” cu „God save our gracious King”, scrie Msn.com.

Ce se va schimba pe documentele de călătorie

Prima pagină a pașapoartelor canadiene cuprinde o referință la regina Elisabeta, menționându-se că aceste documente au fost emise „în numele Majestății Sale Regina”.

Odată cu dispariția ei, această sintagmă se va schimba, urmând a fi înlocuit termenul „regina” cu „regele”, potrivit National Post. Passport Canada nu a precizat când se va implementa această schimbare.

Un text similar apare și pe prima pagină a pașapoartelor din Australia și Noua Zeelandă și desigur, și acesta va fi înlocuit.

Se schimbă și cărțile de vizită ale avocaților

În plus, există alte numeroase înscrisuri oficiale din Canada care folosesc titulatura ”Majestatea Sa Regina”, printre ele și documentele de obținere a cetățeniei canadiene. Moartea reginei va duce la și la înlocuirea cărților de vizită ale avocaților canadieni, de pe care va trebui eliminat termenul „Consilierul Reginei”.

Cutiile poștale și timbre

Cutiile poștale Royal Mail, care poartă cifrul regal al Reginei Elisabeta, ER, cel mai probabil nu vor fi înlocuite. Unele cutii poștale cu cifrul GR al Regelui George al VI-lea sunt folosite până în zilele noastre, la 70 de ani de la moartea regelui.

Oficiul Poștal al Regatului Unit va schimba ștampilele, fiind folosită o imagine de profil a noului monarh.

Alte schimbări

Regina a fost „apărătoarea credinţei şi guvernatorul suprem” al Bisericii Angliei, iar în Cartea de rugăciuni comune, care datează din 1662, există rugăciuni adresate ei.  Urmează ca și acestea să fie modificate pentru a deveni rugăciuni pentru noul monarh.

În armată, noii recruți nu vor mai primi „șilingul reginei” la înrolare, așa cum indică formula. Nici nu vor trebui să se supună regulamentelor Reginei.

Denumirea „Her Majesty’s Theatre” din cartierul de vest al Londrei, unde a avut loc, în 1986, premiera celebrei producții muzicale „Fantoma de la Operă”  va fi, de asemenea, schimbată.