Astfel, amenzile vor scădea de la 870 de lei la 580 de lei și de la 1.160 de lei la 725 de lei. Camera Deptatilor a fost for decizional în privința acestei propuneri, care i-a aparținut deputatului USR Sergiu Vlad.
Potrivit inițiatorului, amenzile suportate de bicicliști erau prea mari, oamenii fiind astfel descurajați să folosească acest mijloc de locomoție nepoluant. Astfel a fost modificate articolele 100 și 101 alin. (1) din ordonanță de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel încât nerespectarea regulilor de circulație cu bicicleta să nu i se mai aplice sancțiunea cu amendă prevăzută în clasa a III-a (6 – 8 puncte – amendă), ci să i se aplice sancțiunea prevăzută în clasa a II-a (4 – 5 puncte – amendă).
„După 2 ani și 8 luni de la depunere, acest proiect legislativ, care are că menire să aducă un pic de normalitate în viața și așa grea a bicicliștilor pe străzile și șoselele din România, a fost votat în plen. Scopul acestui proiect este de corelare a valorii amenzilor cu gravitatea faptelor”, a declarat deputatul USR Sergiu Vlad. Amendă minimă suportată de bicicliști va fi de 290 de lei, dacă va fi plătită în termen de 15 zile.