„România ţinteşte aderarea la ZE. În acest scop sunt necesare reforme structurale care să sprijine convergenţa reală, o consolidare bugetară solidă. Sunt de menţionat în acest sens următoarele: veniturile fiscale sunt extrem de mici, sub 26% din PIB, insuficiente pentru a finanţa bunuri publice de bază; trebuie să ajungem cu aceste venituri la cel puţin 30% din PIB, care ne-ar asigura şi spaţiul fiscal necesar la nevoie (nota bene: în UE media veniturilor fiscale este de circa 40% din PIB); deficitul structural al bugetului public trebuie să ajungă la sub 1% din PIB la aderare (chiar la intrarea în Mecanismul Cursului de Schimb MCS2); balanţa externă trebuie să fie cât mai echilibrată şi să se bizuie cât mai puţin pe fonduri europene; competitivitatea producţiei este esenţială şi nu trebuie realizată prevalent prin salarii scăzute”, arată studiul.
În ceea ce priveşte noile condiţii privind accesul la resurse europene, autorii studiului susţin că un regim de condiţionalităţi nu trebuie să amestece chestiunile politice cu problematica economică. Iar aceasta pentru că fondurile pentru dezvoltare nu sunt ”granturi” ale unor state pentru altele, ci intra în logica de creare a unui level playing field, de condiţii echitabile pe o piaţă unică caracterizată de asimetrii.
Conform studiului, piaţa unică nu creează condiţii egale de concurenţă dacă avem în vedere dotarea cu factori de producţie, puterea foarte diferită a firmelor şi statelor. Există o condiţionalitate lăuntrică în mecanismul accesării fondurilor UE în măsura în care, de pildă, OLAF verifică corectitudinea folosiri acestor resurse.
„Este adevărat că un regim de noi condiţii care ar lega accesul de modul în care un stat membru îndeplineşte Recomandările Specifice de Ţară (RSŢ) are de ce să intre în discuţie. Trebuie subliniat totodată că statele membre ale UE trebuie să respecte valorile statului de drept, regulile de bază ale funcţionarii UE”, arată documentul.
