Se schimbă banii. Decizia despre care trebuie să știe și românii care merg în această țară

bani

Sursă: Dreamstime

Se schimbă banii lângă România. Mai precis, Bulgaria este pregătită să renunțe la bancnotele de leva și să treacă la moneda euro. Astfel, în curând, românii care vor merge în Bulgaria vor putea folosi euro.

Se schimbă banii. Bulgaria, pregătită să renunțe la leva

Liderii statelor membre ale zonei euro, reuniţi vineri la Bruxelles, au salutat progresele înregistrate de Bulgaria pe calea adoptării monedei euro. Ei au încurajat Sofia să continue eforturile pentru îndeplinirea tuturor criteriilor de convergenţă.

Declarația de la încheierea reuniunii sugerează că se conturează premisele unei redresări economice treptate. Redresarea vine ca urmare a eforturilor de menținere a veniturilor reale în contextul încetinirii ritmului inflației.

”Rămânem uniţi în hotărârea noastră fermă de a creşte rezistenţa şi competitivitatea economiilor noastre”, indică declaraţia.

Liderii statelor din zona euro îndeamnă Eurogrupul (consiliul miniștrilor economiei și finanțelor din zona euro) să monitorizeze cu atenție evoluțiile economice și fiscale.

”Continuarea coordonării strânse între economiile noastre va fi determinantă pentru implementarea efectivă şi consecventă a reformei cuprinzătoare a cadrului de guvernanţă economică al UE”, menţionează documentul citat.

În plus, participanții și-au exprimat satisfacția că vor avea loc discuții suplimentare cu privire la strategia de integrare a pieței de capital. Asta se va întâmpla în cadrul Consiliului European special din aprilie. În anticiparea acelei întâlniri, Comitetul reprezentanților permanenți (COREPER) a primit mandatul de a elabora o serie de propuneri structurate. COREPER este compus din ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene

Politică fiscală mai strictă pentru zona euro în 2025

Liderii Uniunii Europene urmează să își manifeste sprijinul pentru o politică fiscală mai riguroasă în zona euro în 2025. Ei vor astfel să contribuie la reducerea inflației și la stabilizarea finanțelor publice. Decizia vine în contextul excesului de cheltuieli din timpul pandemiei și crizei energetice.

După ce miniștrii de Finanțe din cele 20 de state membre ale zonei euro au ajuns la un acord pe data de 11 martie, liderii UE și-au exprimat sprijinul pentru recomandările privind politica fiscală pentru anul 2025.

Aceste recomandări includ noile reguli fiscale, care permit o perioadă mai lungă pentru reducerea datoriilor, cu condiția menținerii investițiilor.

„Consiliul European sprijină recomandările de politică economică pentru zona euro”, se precizează în comunicatul ce urmează să fie publicat la finalul summitului liderilor UE.

Recomandările susținute de liderii UE indică faptul că noile reguli fiscale vor impune o abordare fiscală puțin mai riguroasă în zona euro în 2025. Conform recomandărilor susținute de liderii UE, aceasta ar fi adecvată având în vedere perspectivele macroeconomice actuale. Accentul se va pune pe necesitatea de a continua susținerea fiscală și pe a sprijini procesul dezinflaționist. S-a subliniat, de asemenea, că politicile ar trebui să rămână flexibile, având în vedere incertitudinea persistentă.