Apare o nouă monedă în Marea Britanie. Aceasta urmează să fie distribuită în toată țara în decursul acestei săptămâni. Noua monedă este de o liră. Cum arată noua monedă?
Apare o nouă monedă în Regatul Unit
Primele monede de 1 liră sterlină cu efigia Regelui Charles al III-lea au fost lansate în circulație în Regatul Unit, potrivit DPA și PA Media.
Aproape trei milioane de monede, cu un nou design, vor ajunge săptămâna aceasta în buzunarele britanicilor și în casele de marcat din întreaga țară, distribuite prin oficiile poștale și bănci.
Cum arată moneda?
Noua monedă de 1 liră sterlină prezintă pe revers două albine, simbolizând angajamentul regelui față de ecologie și natură.
Pe avers, este reprezentată efigia oficială a Regelui Charles.
Rebecca Morgan, directoarea pentru monede comemorative de la The Royal Mint, a declarat:
„Royal Mint a fabricat monede pentru fiecare monarh britanic încă din vremea lui Alfred cel Mare. Este o onoare să anunțăm că moneda de 1 liră sterlină cu Regele Charles este acum în circulație. Suntem convinși că va genera entuziasm în rândul colecționarilor și al publicului, care vor fi nerăbdători să adauge acest fragment de istorie în colecțiile lor.”
Morgan a adăugat că speră ca designul monedelor să provoace discuții importante despre conservarea speciilor de albine, care sunt esențiale pentru mediu.
În total, 2,975 milioane de monede de 1 liră sterlină vor fi distribuite către bănci și oficiile poștale, alăturându-se celor cu efigia regretatei regine Elisabeta a II-a, care vor fi retrase treptat pe măsură ce se uzează.
Gravorul șef al Monetăriei Regale, Gordon Summers, a supervizat desenele, alături de un comitet consultativ. Monedele au fost create cu sprijinul Royal Horticultural Society și al Royal Society for the Protection of Birds.
Moneda face parte dintr-o serie mai amplă de monede
Această monedă face parte dintr-o serie mai amplă de opt monede, de la 1 penny până la 2 lire sterline, ce au un design inspirat de flora și fauna britanică, reflectând angajamentul Regelui Charles pentru conservarea mediului.
După lansarea monedelor comemorative cu portretul regelui, prima monedă cu design definitiv, moneda de 50 de pence cu un somon de Atlantic, a fost lansată în noiembrie 2023.
Alte modele care vor fi introduse includ:
- moneda de 1 penny cu un pârș de alun
- moneda de 2 pence cu o veveriță roșcată
- moneda de 5 pence cu o frunză de stejar
- 10 pence cu un cocoș de munte
- 20 pence cu un pufin
- 2 lire sterline cu florile naționale ale Regatului Unit: trandafir, narcisă, ciulin și trifoi
De asemenea, bancnotele cu portretul Regelui Charles al III-lea au intrat în circulație în iunie, marcând prima dată când suveranul actual a fost reprezentat pe bancnotele emise de Banca Angliei.