Dezastru pentru România, care se tot repetă! Anunţul cutremurător a venit chiar de la vârful Băncii Naţionale.
România va adopta moneda unică europeană abia în 2029
Este vorba despre adoptarea monedei euro în România, care a fost deja amânată în mod repetat, iar următorul raport privind trecerea la euro va stabili o nouă ţintă: anul 2029, spune Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
Vorbim deja despre o amânare de 15 ani faţă de termenul iniţial stabilit pentru adoptarea euro şi de 22 de ani distanţă faţă de intrarea României în Uniunea Europeană.
“Lipsa de voință politică a decidenților în succesiunea guvernărilor după aderarea la UE în 2007, în scopul aderării la zona euro, este demonstrată de faptul că România a schimbat până în prezent, pe baza rapoartelor elaborate de instituțiile şi specialiștii reprezentativi ai statului, de trei ori anul-ţintă pentru adoptarea euro, respectiv 2014, 2019 şi 2024”, a declarat oficialul BNR, cu ocazia lansării cărţii sale “Capitalism şi capitaliști fără capital în România”.
Ţinta stabilită pentru trecerea la euro, amânată în mod repetat
Florin Georgescu a luat în calcul situaţia actuală a indicatorilor din tabloul macroeconomic al României în raport cu criteriile de la Maastricht privind convergenţa nominală, care necesită substanțiale corecții și timp pentru realizarea acestora.
Primul obiectiv pentru trecerea la moneda unică europeană a fost stabilit de către România pentru anul 2014. A urmat apoi o perioadă fără o ţintă precisă, ulterior vorbindu-se despre anul 2019. Trecerea efectivă la euro a fost apoi amânată pentru 2024, iar următoarea ţintă pare că se va da iarăşi în spate cu încă cinci ani, relatează Antena 3.
În 2029 se vor împlini treizeci de ani de când moneda euro a fost pentru prima oară cotată în România. În 1999, un euro valora 13.000 de lei vechi, echivalentul în acest moment a 1,3 lei.
Fereastră de oportunitate ratată între 2015 şi 2017
În prezentarea sa, Florin Georgescu a reamintit că, din cele 11 state foste comuniste care au aderat la Uniunea Europeană, 5 au intrat deja în zona euro, iar alte două (Bulgaria şi Croaţia) în anticamera acestei zone.
România a avut o perioadă foarte bună între 2015 şi 2017, când ar fi putut solicita oficial intrarea în anticamera zonei euro (mecanismul de schimb valutar ERM II). La acel moment, ţara noastră îndeplinea toate criteriile de convergență nominală instituite prin Tratatul de la Maastricht care privesc stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea finanțelor publice şi a gradului de îndatorare, stabilitatea cursului de schimb şi nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung.