Banca Naţională a lansat în circulaţie, săptămâna aceasta, chiar de Ziua Naţională, bancnota de 20 de lei, prima din România care întruchipează o personalitate istorică feminină.
Este vorba despre Ecaterina Teodoroiu, cunoscută în cărțile de istorie ca „eroina de la Jiu”.
Mugur Isărescu: România nu se îndepărtează de aderarea la moneda euro prin această lansare
Cu ocazia evenimentului de prezentare a noii bancnote de 20 de lei, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat că sentimentul că România s-ar îndepărta de aderarea la moneda euro, prin punerea în circulaţie a unei noi bancnote în lei, este unul greşit.
Dimpotrivă, România se îndreaptă în continuare spre moneda euro, nu se îndepărtează, pentru că această lansare înseamnă că s-a definitivat convergenţa cu structura pe cupiuri a bancnotelor euro, valoare nominală de 20 de lei fiind singura care nu se regăsea printre bancnotele româneşti.
“Aş vrea să înţelegeţi că această bancnotă nu înseamnă o îndepărtare de euro, ci încă un pas mic de apropiere de zona euro, pentru că acum avem chiar toată structura de cupiuri în euro în replică la Bucureşti în lei”, a explicat guvernatorul Mugur Isarescu, citat de Mediafax.
În schimb, când vine vorba despre monede, seria monedelor euro cuprinde opt cupiuri distincte:
- 1 cent,
- 2 cenţi,
- 5 cenţi,
- 10 cenţi,
- 20 de cenţi,
- 50 de cenţi,
- 1 euro,
- 2 euro.
În acest moment, România are monede de 1 ban, 5 bani, 10 bani şi 50 de bani, lipsind astfel anumite corespondente pentru cele aflate în circulaţie la nivel european.
Cum arată noua bancnotă de 20 de lei?
Noua bancnotă cu Ecaterina Teodoroiu susține consolidarea egalităţii dintre bărbați și femei în România și evidențiază importanța personalităţilor feminine în istoria patriei, a transmis, cu această ocazie, Banca Naţională.
„Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.
Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească”, a precizat BNR.
Noua bancnotă este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief. Dimensiunile sunt de 136 x 77 mm, iar culoarea predominantă este o nuanță de verde cunoscută sub denumirea „olive”.
Pe avers se găsesc următoarele elemente semnificative:
– portretul Ecaterinei Teodoroiu;
– anii între care a trăit aceasta (1894-1917);
– un element floral: un buchet de brânduşe;
– o stilizare a însemnului de armă al infanteriei;
– o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României;
– stema României;
– data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021ˮ;
– semnăturile guvernatorului şi casierului central;
– denumirea băncii centrale emitente „Banca Națională a Românieiˮ;
– un medalion cu sigla BNR;
– valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ;
– valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ;
– valoarea nominală în cifre „20ˮ.
Pe revers se află:
– o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei;
– o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, în spatele Mausoleului, o floare de crin;
– valoarea nominală în cifre şi litere;
– denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIˮ;
– sigla BNR;
– textul de avertisment: „Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor”;
– seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi cu cerneală roşie (în părți diferite).