Se schimbă banii! Țara care trece la euro de la 1 ianuarie 2023

Sursă: Dreamstime

S-a decis oficial! Această ţară trece la moneda unică europeană începând cu prima zi a anului viitor. Zona euro se măreşte astfel şi ajunge la 20 de state. Care a fost anunţul făcut marţi, 12 iulie, la Bruxelles?

Este anunţul momentului la nivelul Uniunii Europene! S-a aprobat în mod oficial trecerea acestei ţări la moneda unică europeană.

Croaţia va adera la moneda euro de la 1 ianuarie 2023, devenind al 20-lea membru al zonei euro

Marţi, 12 iulie, miniştrii de Finanţe din statele Uniunii Europene au aprobat formal, marţi, planul de integrare a Croaţiei în zona euro.

Totul va avea loc de la 1 ianuarie 2023, transmite agenţia Reuters. Croaţia va deveni astfel al 20-lea membru al zonei euro.

„Adoptarea euro nu este o cursă, ci o decizie politică responsabilă”, a declarat Zbynek Stanjura, ministrul ceh al Finanţelor. Republica Cehă deţine preşedinţia semestrială a UE.

„Moneda euro va consolida economia croată și va aduce beneficii cetățenilor, afacerilor și societății croate”, se arată şi într-o postare pe Twitter a Comisiei Europene.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, marţi, trei documente cu caracter legal care vor permite introducerea monedei euro în Croaţia de la 1 ianuarie 2023.

Reamintim că în Consiliul UE sunt reprezentate guvernele statelor membre ale Uniunii Europene.

Ce criterii a trebuit să îndeplinească Croaţia pentru a adera la zona euro?

Croaţia va avea la dispoziţie câteva luni pentru a pregăti cadrul practic necesar adoptării monedei euro.

Rata de conversie dintre euro şi moneda Croaţiei a fost fixată la 1 euro = 7,53450 kuna.

În cadrul procesului de aderare la zona euro, Croaţia a trebuit să îndeplinească criterii privind stabilitatea preţurilor, stabilitatea schimburilor valutare, soliditatea sistemului financiar şi dobânzi moderate pe termen lung, toate verificate strict de Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a analizat convergenţa economică a Croaţiei în raport cu restul zonei euro, inclusiv balanţa tendinţelor plăţilor, integrarea pe pieţele financiare şi pe piaţa muncii, precum şi compatibilitatea legislaţiei croate cu reglementările Băncii Centrale Europene (BCE).

La jumătatea lui iunie, candidatura Croaţiei a fost susţintă de către Eurogrup, care a deschis astfel calea unei aderări oficiale la începutul lui 2023.

Aceasta este prima extindere a zonei euro după aderarea Lituaniei, în 2015, şi a Letoniei, în 2014.