Croația a intrat oficial în Spațiul Schengen și a adoptat moneda euro în prima zi din 2023
În primele ore din 2023, Croația a renunțat la moneda sa, kuna, și a devenit cel de-al 20-lea stat membru al zonei euro. În același timp, țara respectivă a intrat în mod oficial în Spațiul Schengen, două etape importante pentru o țara balcanică care a aderat la Uniunea Europeană (UE) în urmă cu aproape un deceniu.
Presa locală din Croația a salutat aderarea la moneda euro și la zona de liberă circulație din Europa.
Cotidianul Vecernji List, de exemplu, a scris despre „încununarea aderării la UE” pentru Croația, unde se așteaptă ca președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să participe astăzi la marele eveniment.
De asemenea, oficialii croați au subliniat în mod regulat beneficiile pe care cred că poporul lor le va obține prin aderarea la zona euro și la Spațiul Schengen, însă cetățenii croați au sentimente amestecate: deși salută, în general, încetarea controalelor la frontieră, schimbarea monedei inspiră neîncredere.
În ultimele zile, cetățenii croați au stat la coadă pentru a retrage bani, temându-se de probleme cu banii lichizi în urma perioadei de tranziție. Majoritatea oamenilor se tem că introducerea monedei euro va duce la creșterea prețurilor.
Guvernatorul Băncii Naționale a Croației crede că renunțarea la kuna este „singura politică rezonabilă”
Experții din zona economică spun că trecerea la moneda euro va contribui la protejarea economiei croate de inflația care este în creștere, de o criză energetică severă și de insecuritatea geopolitică de la începerea războiului din Ucraina. Potrivit agenției de presă AFP, în luna noiembrie a anului trecut, inflația din Croația a ajuns la 13,5%, față de 10% în zona euro.
Boris Vujcic, guvernatorul Băncii Naționale a Croației (HNB), susține ferm că renunțarea la kuna, care a fost introdusă în 1994, este „singura politică rezonabilă” în acest moment. Boris Vujcic a retras în mod simbolic euro de la un bancomat din Zagreb.
Potrivit sursei citate anterior, la miezul nopții, ministrul de Interne din Croația, Davor Bozinovic, și ministrul Administrației Publice din Slovenia, Sanja Ajanovic Hovnik, au participat la o scurtă ceremonie la un punct de trecere a frontierei, unde a fost ridicată o barieră de ambele părți ale frontierei. Astăzi, 73 de puncte de trecere a frontierei sunt închise. În aeroporturi, schimbarea va avea loc abia pe data de 26 martie 2023 din motive tehnice.
Croația a aplicat deja normele Schengen la frontierele cu vecinii săi din afara UE: Bosnia, Muntenegru și Serbia. Vă amintim că în 2022, Croația a primit de patru ori mai mulți turiști decât locuitori, iar aderarea la Spațiul Schengen va da un impuls acestui sector. Cozile lungi la granițele cu vecinii din UE, Slovenia și Ungaria, vor fi de domeniul trecutului.