Se schimbă bonurile fiscale! Vineri, pe 21 iunie, Guvernul a aprobat noi schimbări în ceea ce privește sistemul RO e-Factura, dar și schimbări în ceea ce privește informațiile care apar pe bonurile fiscale.
Ce informații trebuie să apară pe bonurile fiscale
Se schimbă bonurile fiscale! Mai exact, informațiile tipărite pe acestea. Așadar, pe bonul fiscal va trebui să apară:
- data și ora emiterii bonului;
- numărul de identificare al acestuia;
- seria aparatului de marcat electronic fiscal sub formă de cod QR.
Ministerul Finanțelor a anunțat marți proiectul de ordonanță de urgență, iar acesta a fost aprobat în cadrul ședinței de vineri, conform unui comunicat oficial.
Potrivit ordonanței, utilizarea RO e-Factura în relațiile B2C (business to consumer) va deveni opțională între 1 iulie și 31 decembrie 2024, dar va deveni obligatorie începând cu 1 ianuarie 2025. Până la sfârșitul lui iunie 2025, mai multe categorii de contribuabili vor fi exceptate de la utilizarea obligatorie a sistemului. În mod specific, aceste categorii includ asociațiile, fundațiile și agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori. Aceștia vor avea opțiunea să utilizeze sistemul, dar obligativitatea va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025.
Informații sub formă de cod QR
Ordonanța propusă include o altă modificare, referitoare la bonurile fiscale. În cazul adoptării proiectului, va deveni obligatoriu ca pe bon să fie tipărite data și ora emiterii, numărul de identificare al bonului fiscal, precum și seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, toate sub forma unui cod QR. Aceasta are ca scop facilitarea preluării automate a datelor de către aplicații. Mai exact, ar permite contribuabililor să verifice autenticitatea bonului emis de un aparat fiscalizat. Măsura are ca scop combaterii evaziunii fiscale.
În plus, contribuabilii vor avea posibilitatea să solicite înscrierea pe bon a codului lor de identificare fiscală, înlocuind astfel codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, conform prevederilor actuale.
În plus, instrumentul legislativ menționează precompletarea formularelor electronice cu informații pe care Fiscul le deține. Aceste documente vor include detalii despre cheltuielile deductibile sau despre posibilitatea acordării de deduceri pentru anumite cheltuieli, în funcție de caz.
Cine nu va fi obligat să utilizeze sistemul RO e-Factura
Ordonanța de Urgență mai prevede că vor fi exceptate de la obligația utilizării sistemului național de facturare electronică RO e-Factura persoanele impozabile care emit facturi pentru operațiuni neimpozabile cu TVA sau pentru sumele care nu sunt incluse în baza de impozitare a TVA și pentru care nu este obligatorie emiterea unei facturi. De asemenea, misiunile diplomatice și oficiile consulare vor fi exceptate, cu excepția cazului în care optează pentru utilizarea sistemului.
Asociațiile, fundațiile și agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori vor beneficia de o excepție temporară de la utilizarea sistemului RO e-Factura până la 30 iunie 2025, pentru a permite adaptarea la noul sistem.
Dacă beneficiarii nu primesc facturile prin sistemul național RO e-Factura în termenul stabilit, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii plătite la momentul livrării/prestării, aceștia vor avea posibilitatea să notifice ANAF-ul.
Trebuie menționat că pentru a intra în vigoare, Ordonanța de Urgență trebuie publicată în Monitorul Oficial.