Se schimbă buletinele! Ce va apărea pe noile cărți de identitate

buletin

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Se schimbă buletinele românilor! Un proiect de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) prevede includerea unor date suplimentare pe cărțile de identitate.

O inițiativă AUR propune introducerea grupei sanguine și a factorului Rh în buletinele românilor

Se schimbă buletinele românilor! Inițiativa propusă de AUR, care vizează includerea informațiilor despre grupa sanguină și factorul Rh pe actele de identitate ale cetățenilor români, a fost aprobată de Senat la data de 3 octombrie 2023. Aceasta urmează să fie supusă dezbaterii în Camera Deputaților, care deține rolul de for decizional în acest caz.

Includerea acestor informații în cărțile de identitate este considerată crucială. Asta deoarece cunoașterea lor de către personalul medical este vitală nu doar în cazul victimelor accidentelor rutiere, ci și al pacienților cu diverse afecțiuni care ajung în stare de inconștiență sau fără posibilitatea de a comunica. Prezența acestor date pe actele de identitate este esențială pentru că, în majoritatea cazurilor, terapia transfuzională este necesară pentru a salva viața pacientului. În astfel de situații dramatice, fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte.

Includerea grupei sanguine și a factorului Rh pe actele de identitate va contribui la optimizarea eficienței serviciilor de asistență medicală de urgență și prim ajutor oferite pacienților grav răniți care ajung în unitățile de primiri urgențe, cu scopul de a le salva viețile. Această inițiativă va, de asemenea, susține îmbunătățirea calității funcționării Sistemului Național de Asistență Medicală de Urgență și Prim Ajutor.

Eprubete sânge; SURSA FOTO: Dreamstime

Datele cu caracter personal înscrise, în prezent, pe cărțile de identitate

În prezent, conform legislației în vigoare, datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt:

  • numele și prenumele titularului;
  • sexul;
  • cetățenia titularului;
  • data nașterii titularului;
  • semnătura olografă a titularului;
  • imaginea facială a titularului;
  • CNP-ul;
  • adresa de domiciliu a titularului.

Buletinele românilor, schimbate cu ajutorul robotului ION

Amintim că recent, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a făcut cunoscut faptul că robotul ION este în proces de actualizare. În curând, acesta va intra într-o etapă mult mai utilă pentru cetățenii români, fiind capabil să ofere informații referitoare la procedura de reînnoire a buletinelor.

În prezent, se desfășoară activități pentru implementarea modelului Chat GBT. Astfel, robotul va putea furniza răspunsuri practice legate de reînnoirea buletinelor.

În esență, veți putea adresa direct întrebări robotului ION de pe telefonul dumneavoastră, precum: „Mi-a expirat buletinul ieri, locuiesc în Sectorul 6, ce trebuie să fac?” și veți primi un răspuns rapid. Mai multe puteți afla aici.