Ministrul de Interne a precizat că finalizarea cărții electronice de identitate este o prioritate, iar acest lucru ar urma să fie posibil în luna august a anului următor.
Totodată, Marcel Vela a mai adăugat că același lucru se va întâmpla și cu certificatele de stare civilă, adăugând că acestea vor putea fi solicitate indiferent de locul de proveniență.
„Lucrăm intens la finalizarea proiectului cărții electronice de indentitate a cărei emitere este prevăzută în luna august a anului viitor și a digitalizării actelor de stare civilă.
Astfel, cetățeanul va putea solicita și obține online certificatele de stare civilă, indiferent de locul unde se află”, a spus Vela.
Cartea de identitate electronică
În ceea ce privește utilizarea Cărții electronice de identitate (CEI), ea va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii.
CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creşterea calității şi accesibilității serviciilor publice.
Totodată, CEI va respecta cerințele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migrației ilegale, al traficului de droguri și de persoane, cărțile de identitate actuale fiind realizate cu tehnologie din anii ’90.
În același timp, moul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.
CEI va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului. Noul document de identitate nu va conține date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului.