Schimbări în România privind cărțile de identitate

Un proiect de ordonanță de urgență al Guvernului României vine cu schimbări în ceea ce privește cărțile de identitate ale cetățenilor români. Acesta vine în contextul cerințelor de securitate stabilite de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019.

Conform directivelor europene, emiterea cărților electronice de identitate trebuia să înceapă în august 2021. Termenul final impus de Bruxelles pentru implementare este de 3 august 2031. Pe 2 august 2021, programul a fost lansat însă într-un singur județ, în Cluj. Au urmat însă problemele de la Imprimeria Națională.

De menționat că implementarea cărții electronice de identitate este finanțată prin PNRR, iar programul are termene clare ce trebuie respectate.

Acum, unul dintre punctele centrale ale acestei proiectului de ordonanță de urgență vine cu schimbări ce constă în adoptarea cărților electronice de identitate ca documente oficiale pentru exercitarea dreptului la liberă circulație. În contextul acestui nou regulament, cărțile electronice de identitate sunt recunoscute ca documente valabile în statele membre ale Uniunii Europene și în statele terțe care le recunosc ca documente de călătorie.

În 2024 ar trebui să fie emise noile cărți electronice de identitate

Astfel, începând cu anul 2024, va fi inițiată extinderea la nivel național a emiterii cărților electronice de identitate, o schimbare importantă pentru toți cetățenii români.

Textul proiectului de ordonanță subliniază că neadoptarea unor măsuri imediate ar putea duce la dificultăți în ceea ce privește exercitarea dreptului la libera circulație. Pentru a evita astfel de probleme și pentru a asigura o tranziție fără probleme către noile cărți de identitate, guvernul a considerat necesară intervenția legislativă imediată prin ordonanță de urgență.

„Cărțile de identitate, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care le recunosc ca document de călătorie, în condițiile stabilite de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație”, ar fi noul articol din OUG 97/2005 în cazul în care proiectul va fi aprobat.