Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat luni noi modificări în ceea ce privește Codul Muncii. Oficialul a explicat că nu este vorba despre un nou Cod al Muncii, ci unul care va include două directive europene. Despre ce este vorba mai exact?
Codul Muncii va fi modificat pentru a include două directive europene a declarat luni ministrul Muncii, Marius Budăi. Mai exact, este vorba despre o directivă care va asigura o mai bună informare a angajatului din partea angajatorului, în vreme ce cealaltă se referă la echilibrul dintre viața profesională și cea personală.
Ce prevăd mai exact cele două directive?
„Nu neapărat un nou Cod al Muncii, ci unul modificat cu anumite prevederi din aceste două directive. Una e o directivă privind o transparentizare mai mare a condițiilor de lucru, o informare mai largă a angajaților când se angajează, a doua privește echilibrul dintre viața profesională și viața privată.
Foarte important pentru noi e că ele, cu modestia de rigoare că am fost și eu atunci, au fost promovate când România deținerea președinția Consiliului UE în 2019 și e important să precizăm că România a făcut lucruri bune.
La început, când ne angajăm, angajatorul trebuie să spună de atunci despre program și tot ce ține de informațiile despre salariu, posibilitățile de mărire a salariului, tot ce ține de fișa postului și contractul de angajare.
Echilibrul dintre viața profesională și cea privată, atunci când ai un copil cu probleme poți, de exemplu, să lipsești de la serviciu doar informând angajatorul”, a declarat Budăi.
Pe de altă parte, ministrul muncii a vorbit și despre perioada de probă la angajare. Marius Budăi a spus că, în principiu aceasta va fi între 30 de zile și șase luni.
„Între 30 de zile și șase luni va fi limita, dar vom vedea. Noi am scris proiectul la Ministerul Muncii. L-am dat parlamentarilor să-l semneze și să-l depună, vom vedea sub ce formă iese. Voi avea în Consiliile de specialitate un cuvânt de spus. Discutăm și cu ministerele, cu Ministerul Justiției. Vom dezbate în Comisii”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi la B1TV.
Angajații și foștii angajații, acces online la datele proprii
Pe de altă parte, amintim că, președintele Klaus Iohannis a promulgat la finalul lunii mai actul normativ care modifică şi completează articolul 34 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în sensul creării cadrului legal pentru ca salariaţi şi foştii salariaţi să poată accesa online registrul de evidenţă a salariaţilor cu privire la datele proprii.
Potrivit actului normativ, „Registrul general de evidenţă a salariaţilor se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data angajării, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă”.
„Registrul general de evidenţă a salariaţilor este accesibil online pentru salariaţi/foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea şi tipărirea acestor date, precum şi la generarea online şi descărcarea unui extras din registru”, prevede legea.