Dispozitiile privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului auto ar putea fi schimbate in curand, potrivit unui proiect de ordin lansat in dezbatere publica de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Proiectul de ordin ar putea modifica prevederile Ordinului MAI nr. 268/2010.
Examinarea candidatilor va fi facuta de catre serviciul public comunitar pe a carui raza de competenta teritoriala isi are candidatul domiciliul/resedinta.
Toti candidatii care vor vrea sa obtina permisul auto vor declara pe propria raspundere ca:
- locuiesc in mod obisnuit cel putin 185 de zile intr-un an calendaristic la o adresa sau la adrese din Romania datorita unor legaturi personale si profesionale ori datorita unor legaturi personale care releva legaturi stranse cu adresa sau adresele respective, daca persoanele nu au legaturi profesionale; sau
- revin periodic la o adresa din Romania datorita unor legaturi personale cu adresa respectiva, desi locuiesc alternativ in locuri diferite, situate in doua sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European ori in Confederatia Elvetiana, deoarece legaturile lor profesionale sunt intr-un loc diferit de cel al legaturilor personale; sau
- locuiesc in mod obisnuit la o adresa din Romania datorita legaturilor personale cu adresa respectiva, desi locuiesc temporar si in alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European ori in Confederatia Elvetiana pentru indeplinirea unei activitati sau misiuni cu durata determinata; sau
- se afla la studii in Romania de cel putin sase luni si vor preciza institutia/institutiile de invatamant si adresa unde locuiesc (in cazul candidatilor aflati la studii in Romania).