Vești de ultimă oră pentru șoferii din România. Codul Rutier s-ar putea modifica din nou, la doar câteva luni distanță după ce s-a dat ordonanța de urgență care prevede înăsprirea pedepselor pentru participanții la trafic.
Deputații de la PSD, PNL și UDMR își doresc modificarea Codului Rutier din nou, însă de această dată în beneficiul șoferilor. Practic, aceștia își doresc eliminarea articolului din ordonanța de urgență care definea comportamentul agresiv la volan.
Menționăm faptul că pentru un comportament agresiv la volan, conducătorul auto rămânea fără permis pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea și șoferii care depășesc viteza maximă legală cu peste 70 de km/h rămân fără permis de conducere.
Toate aceste reguli au intrat în vigoare în contextul în care, la capitolul siguranță rutieră, România este pe ultima loc în UE, iar numărul șoferilor vitezomani crește de la un moment la altul.
Chiar și Emil Gâtej, expert conducere defensivă a tras un semnal de alarmă în acest sens. El susține că și o viteză de 60 de kilometri la oră este suficientă pentru un accident grav.
Peste 400 de șoferi, amendați din februarie până în prezent
„Cred că nu va mai fi o spaimă la fel de mare radarul. Pentru că practic se merge către respectarea normei de viteză atunci când trecem prin dreptul aparatului radar și apoi mersul cu orice altă viteză, că din moment ce nu putem fi opriți, din moment ce constatarea se face fără oprire, nu mai există consecințe.
Legile fizicii rămân aceleași. Tot la 62 de km pe oră, impact frontal cu obstacol fix, un om nu mai poate supraviețui indiferent ce spune legea”, declara acesta.
Din luna februarie, codul rutier a devenit mult mai dur pentru șoferi, iar de atunci și până acum peste 400 de persoane au fost sancționate pentru comportament agresiv în trafic.
În ciuda acestui lucru și în ciuda faptului că România are în plan ca până în 2030 să reducă la jumătate numărul victimelor din accidentele de circulație, deputații din Comisia de Transporturi au alte gânduri.
Mai exact, aceștia au decis să relaxeze sancțiunile intrate în vigoare în urmă cu nici măcar patru luni de zile. O serie de detalii în acest sens au venit din partea lui Cătălin Drulă, președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților.
De ce este nevoie de o nouă schimbare a Codului Rutier?
El susține că sunt sunt mai multe modificări care trebuie aduse Codului Rutier, pentru o mai bună siguranță în trafic.
„Această ordonanță care înăsprea, pentru niște infracțiuni foarte grave în regimul circulației rutiere, pedepsele, a fost ciopârțită azi de Comisia de Transporturi, de majoritatea PSD-PNL-UDMR. Cineva care a fost a avut permisul suspendat pentru faptă foarte gravă, conducea beat cu 150 km la oră printr-un oraș – 15 zile cât primește dovadă de circulație poate săvârși oricâte altfel de contravenții”, a spus Drulă.
Pe de altă parte, pentru ca modificările pe care deputații din Comisia de Transporturi le doresc să intre în vigoare, acestea trebuie să fie votate și în plenul Camerei.