Astfel, Ordonanța de urgență nr. 195/2002 stabilește că pietonii sunt obligați să circule pe trotuare, sau pe marginea drumului, acolo unde acestea nu sunt disponibile și să traverseze prin locurile special marcate în acest sens, scrie avocatnet.ro.
„Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la coltul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic”, scrie în Codul rutier.
Pietonii care nu respectă aceste reguli pot primi amenzi încadrate în clasa I de sancțiuni, adică pot primi două sau trei puncte-amendă. Cum valoarea punctului de amendă este și în acest an 145 de lei, ei riscă să plătească 290 și 435 de lei.
Pe lângă amendă, dacă pietonii traversează prin locuri nepermise, riscă și alte implicații. Dacă sunt accidentați atunci când traversează prin locuri nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului poartă întreaga răspundere a accidentării lor.