Se schimbă Codul rutier! Șoferii pot rămâne fără permis un an de zile. Totul este prevăzut într-un proiect de lege, care a fost adoptat în mod tacit de senatori.
Proiectul modifică Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Inițiatorii susțin că aceste măsuri vor ajuta la prevenirea accidentelor rutiere și vor fluidiza traficul.
Astfel, cei care nu depășesc regulamentar se vor trezi cu permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile. În prezent, șoferilor li se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
”Constituie contravenţie şi se sancţionează cu -amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier, ori tramvai următoarele fapte: f) nerespectarea regulilor privind depăşirea.”, se arată în proiectul de lege.
Mai mult, cei care conduc sub influența alcoolului vor pierde dreptul de a conduce pentru un an de zile. Legislaţia actuală prevede o perioadă maximă de suspendare de 90 de zile.
”Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 1 an de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.”, se arata in lege.