Patriarhul Constantinopolului vrea ca Paștele Ortodox și cel catolic să se sărbătorească în aceeași zi
Paștele Ortodox și cel catolic s-ar putea sărbători în aceeași zi? Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, care ocupă locul de primat în cadrul Bisericilor Ortodoxe, și-a exprimat regretul față de absența unei date unificate pentru sărbătorirea Paștelui între credincioșii catolici și cei ortodocși.
Anul 2025 va marca 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea, primul sinod ecumenic care a stabilit regulile privind data Sfintelui Paște. Patriarhul Constantinopolului a subliniat importanța unificării datei Sfintei Zi în lumina acestei aniversări. Și-a exprimat optimismul că se va putea ajunge la un consens referitor la o dată comună începând de anul viitor.
Cu câțiva ani în urmă, el a spus că stabilirea unei date comune pentru sărbătorirea Sfintelui Paște este un subiect crucial, care merită discutat.
„Îl rugăm pe Domnul Slavei ca viitoarea sărbătoare a Paștelui de anul viitor (n.r. – 20 aprilie conform ambelor calendare, iulian pentru ortodocși și gregorian pentru catolici) să nu fie doar o coincidență, ci să devină începutul unei date unice pentru celebrarea lui atât de către creștinismul răsăritean, cât și de cel occidental.
Suntem optimiști, deoarece există bunăvoință și voință de ambele părți. Pentru că, într-adevăr, este un scandal să sărbătorim separat evenimentul unic al singurei Învieri a Unicului Domn!”, a spus el pentru „Orthodox Times”.
De ce Paștele Ortodox și cel catolic se sărbătoresc în zile diferite?
În acest an, Paștele Catolic a avut loc cu o lună înainte de Paștele Ortodox. Catolicii au sărbătorit Învierea Domnului pe data de 31 martie, în timp ce ortodocșii o vor celebra abia pe 5 mai. Există și situații în care cele două sărbători coincid în aceeași zi.
Data Paștelui este determinată de două fenomene naturale distincte. Calculul datei ține cont de două evenimente naturale: echinocțiul de primăvară (dată fixă) și luna plină (dată variabilă). Al doilea fenomen face ca data Sfintei Zile să difere anual. Folosirea a două calendare distincte explică discrepanța dintre catolici și ortodocși. Biserica Catolică se bazează pe echinocțiul de primăvară, conform calendarului gregorian. La polul opus, Biserica Ortodoxă îl calculează după calendarul iulian.
Paștele Catolic poate avea loc în luna martie sau în luna aprilie, în timp ce Paștele Ortodox poate fi în aprilie sau mai, niciodată în martie.