Pensie mai mare pentru cei cu stagiu de cotizare de peste 25 de ani
Anunțul important pentru cei care vor să iasă la pensie! Noua formulă de majorare a pensiilor, așa cum este prevăzută în noul proiect de Lege a pensiilor, anunță diferențe între pensionari.
Ele vizează vechimea. Astfel, noua formulă permite mai ușor pensionarilor să ajungă la pensii de 2.400 de lei.
Pensionarii vor afle cât mai curând suma pe care o vor primi ca pensie după recalculare, odată ce va intra în vigoare noua lege. Previziunile indică perspective promiţătoare!
Noul proiect de Lege a pensiilor menține stagiul minim de cotizare de 15 ani ca referință. Totuși, în el se urmărește asigurarea unei pensii mai consistente. Mai ales pe măsură ce te apropii de 30 de ani de contribuții, sau dacă depășești această limită.
În prezent, potrivit legii deja în vigoare, principala formulă de calcul a pensiilor existente se bazează pe două valori cheie. Acestea sunt: VPR (Valoarea Punctului de Referință) și VPP (Valoarea Punctului de Pensie), care este de 71 de lei. Pentru a calcula pensia, se înmulțește VPR cu numărul de puncte acumulate.
Pensii mai mari pentru cei cu o activitate de peste 25 de ani
Astfel, pentru a beneficia de o pensie completă, este necesară o perioadă de activitate de 25 de ani. Cu excepția cazului în care ai lucrat în condiții excepționale, o pensie completă ar echivala cu o sumă lunară de 1.775 de lei.
Conform acestei noi propuneri legislative, cei care au muncit mai mult de 25 de ani vor beneficia de un sistem de bonusare! El este menit să încurajeze continuarea muncii pe o perioadă suplimentară.
Așadar, dacă, spre exemplu, ai avut un salariu mediu pe economie pe durata perioadei de activitate și ai lucrat 30 de ani, probabilitatea de a avea o pensie care să îți asigure un trai decent la vârsta înaintată este semnificativ crescută.
Noua propunere a fost recent confirmată și de către președintele Casei Naționale de Pensii Publice. Potrivit documentului, cei care au un stagiu de cotizare de 26 de ani, vor beneficia de o mărire a pensie care va atinge suma de 1.881,5 lei.
Mai mult, cei care au muncit 27 de ani, vor beneficia de o pensie de 1.988 de lei.
Cei care au muncit timp de 30 de ani ar beneficia de o pensie generoasă în valoare de 2.307,5 lei.
Pentru cei cu 31 de ani de cotizare, pensia s-ar situa la suma de 2.431,75 de lei, potrivit Antena 3.