Liderul cecen Ramzan Kadîrov a făcut apel marți la distrugerea orașelor ucrainene ca răspuns la contraatacurile tot mai dese asupra zonelor de frontieră și a regiunilor ucrainene pe care președintele rus Vladimir Putin le-a revendicat în cadrul unei anexări controversate.
Ramzan Kadîrov este „foarte nemulțumit” de ofensiva armatei ruse
„Am declarat deja legea marțială… dar ei nu se sfiesc, trag. Sunt foarte nemulțumit. Răspunsul nostru este slab”, a declarat Kadîrov, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, într-un mesaj pe canalul său de Telegram.
„Dacă un obuz vine în direcția noastră, în regiunea noastră, trebuie să ștergem orașele (ucrainene – n.red) de pe fața Pământului… pentru ca ei să nu se mai gândească să tragă în direcția noastră”, a adăugat el.
Liderul cecen critică armata rusă
Un susținător vocal al invaziei Rusiei în Ucraina, Kadîrov a criticat în mod regulat armata rusă pentru că nu a răspuns solicitărilor sale publice de măsuri drastice pe câmpul de luptă.
Ramzan Kadîrov a făcut apel la utilizarea armelor nucleare cu randament redus la începutul acestei luni, în timp ce trupele rusești se retrăgeau dintr-un oraș strategic pe fondul contraofensivei forțelor ucrainene în nord-est și sud.
Cam în aceeași perioadă, Putin l-a promovat pe Kadîrov, în vârstă de 46 de ani, la gradul de general-colonel, al treilea cel mai înalt grad de comandă în ierarhia militară rusă.
În mesajul audio de marți de pe Telegram, Kadîrov a declarat că „nu trebuie să ne uităm la ceea ce se va întâmpla mâine dacă luăm vreo decizie”, făcând probabil aluzie la apelurile sale anterioare pentru utilizarea armelor nucleare.
Comentariile sale enigmatice vin în contextul în care tot mai mulți oficiali ruși de rang înalt acuză Kievul că plănuiește să folosească o așa-numită „bombă murdară” pentru a implica Kremlinul în crime de război. Aliații occidentali ai Ucrainei resping afirmațiile Moscovei ca fiind un pretext pentru ca Rusia să escaladeze conflictul care durează de opt luni.
„S-a făcut deja tot ce era posibil. Nu va fi nimic mai rău”, a declarat Kadîrov în înregistrarea audio de 13 minute.