Pe 24 august, Ucraina sărbătorește 31 de ani de la dobândirea independenței, ziua de azi fiind, din păcate, marcată și de împlinirea a șase luni de când a început invazia neprovocată, pe scară largă, ordonată de guvernul Rusiei, transmite într-un comunicat Ambasada SUA în România.

Se menționează că acest atac a șocat comunitatea internațională, a fost condamnat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și a impulsionat două state, Suedia și Finlanda, să solicite statutul de membru al NATO.

Se schimbă harta Europei. există dovezi că Rusia vrea să anexeze și mai mult din teritoriul Ucrainei

Potrivit autorităților americane, există dovezi că Rusia vrea să anexeze și mai mult din teritoriul Ucrainei.

„Există dovezi că Rusia intenționează să anexeze, prin forță, și mai mult din teritoriul Ucrainei, derulând o versiune a „manualului de strategii de anexare” pe care l-am văzut în 2014 (n.r. în peninsula Crimeea); aceasta presupune instalarea ilegitimă la putere a unor oficiali marionetă care să organizeze simulacre de referendum cu privire la dorința cetățenilor de alipire la Rusia.

Anexarea prin forță ar fi o încălcare gravă a Cartei ONU și nu vom permite să treacă necontestată sau fără costuri. Nicio țară nu ar trebui să fie capabilă să schimbe granițele unui stat vecin”, informează ambasada SUA din România.

Potrivit documentului citat, Statele Unite sprijină o serie de anchete internaționale în ceea ce privește atrocităților comise în Ucraina.

„Printre acestea se numără cele efectuate de Curtea Penală Internațională, de Organizația Națiunilor Unite și de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Statele Unite sunt pregătite să sprijine instanțele naționale din întreaga lume care au competență asupra persoanelor fizice acuzate de comiterea de infracțiuni internaționale. Totodată, împreună cu comunitatea internațională, ajutăm Ucraina să reclădească”, mai declară Ambasada SUA în România.

Ucraina se va bate „până la capăt”

În acest context, preşedintele Volodimir Zelenski a transmis miercuri, într-un discurs emoționant, că Ucraina se va bate „până la capăt” fără „niciun fel de concesie sau compromis” cu Rusia.

„O nouă naţiune a apărut în lume după 24 februarie la ora 04:00 dimineaţa. Nu s-a născut, ci a renăscut. O naţiune care nu a plâns, nu a ţipat şi nu s-a speriat. Una care nu a fugit. Nu a renunţat. Şi nu a uitat”, a spus preşedintele ucrainean în înregistrarea video ocazionată de Ziua Independenţei şi în care s-a referit în special la invazia rusă.

În acelaşi timp, a afirmat Zelenski, „întreaga lume a aflat cine sunt ucrainenii … Nimeni nu va spune despre Ucraina: este acolo undeva lângă Rusia”.

În plus, în opinia sa, Ucraina a reuşit să revitalizeze „întregul continent”. „Europa iese în pieţe. Europa introduce sancţiuni dure. Europa recunoaşte în unanimitate că Ucraina este un viitor membru al Uniunii Europene”.