Harta Europei s-ar putea schimba în următoarea perioadă, iar decizia stă doar în mâinile Uniunii Europene. Președintele Sloveniei avertizează că acum este momentul în care destinul geostrategic al Balcanilor de Vest va fi decis.
Harta Europei ar putea fi modificată, în funcție de decizia pe care Uniunea Europeană o va lua privind situația Balcanilor de Vest. Președintele Sloveniei, Borut Pahor, a declarat că „acum este momentul în care se decide destinul geopolitic al Balcanilor de Vest pentru următorii 10-15 ani”.
„Faptul că Uniunea Europeană nu dorește, sau nu vrea, să se angajeze mai puternic în regiune va avea consecințe. În acest spațiu își vor consolida pozițiile Rusia, China, Turcia și statele din Golf” – a declarat Pahor, adăugând că „UE nu reușește să înțeleagă ce se întâmplă în Balcanii de Vest”.
„Prin inițiativa Brdo-Brijuni voi pleda în continuare pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest și a aderării lor la UE” – a declarat Pahor pentru cotidianul „Politika” de la Belgrad.
Documentul european care lipsește
Pahor a declarat că premierul Serbiei, Ana Brnabić, are dreptate atunci când spune că în niciun document european nu se menționează recunoașterea reciprocă între Serbia și Kosovo, dar a subliniat că UE așteaptă că dialogul Belgrad-Pristina să se finalizeze prin recunoaștere reciprocă.
„Aș dori ca dialogul să fie mai dinamic, deoarece succesul lui va fi în beneficiul ambelor părți. Este trist că acum ambele părți scot în evidență doar motivele pentru care nu pot continua discuțiile. Îi înțeleg, dar această abordare nu duce nicăieri” – a declarat Pahor.
Proteste masive în Macedonia de Nord
Menționăm faptul că în tot aces timp, în Macedonia de Nord domină haosul. Pentru a treia zi consecutiv, luni la Skopje a fost organizat un nou protest împotriva propunerii Franței, care ar ridica veto-ul Bulgariei la deschiderea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană.
În timpul protestului s-a ajuns la confruntări între demonstranți și polițiști. Protestatarii s-au adunat în fața sediului Guvernului macedonean sub sloganul „Ultimatum, nu mulțumesc” și au solicitat începerea necondiționată a negocierilor de aderare la UE, considerând că se acordă prea mult Bulgariei în disputa privind istoria, limba, identitatea și cultura macedoneană. Unii demonstranți au aruncat cu ouă, pietre și petarde spre cordonul format de polițiști în jurul clădirii guvernului.
Anterior, liderul partidului conservator de opoziție, Hristijan Mickoski, a făcut apel la cetățeni să vină la protest, deoarece potrivit opoziției, Guvernul ar intenționa să adopte propunerea franceză.