Avertismentul a fost lansat de către diplomația rusă în ziua de vineri, 17 iunie. Potrivit oficialilor de la Kremlin, Ucraina nu va avea niciun viitor strălucitor.
Rusia trimite o undă de șoc: Ucraina nu va avea niciun viitor. Sunt gata să moară
Mai precis, diplomația rusă a criticat Uniunea Europeană și a spus că Ucraina este manipulată cu perspectiva unei aderări.
„De ani de zile, comunitatea occidentală manipulează această poveste a angajării Ucrainei în structurile lor de integrare şi de atunci Ucraina merge din ce în ce mai rău”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, conform informațiilor transmise de afp.com
De asemenea, aceasta a numit asigurările europene privind aderarea Ucrainei drept un „mesaj mincinos care în practică nu aduce nimic bun”.
„Ea nu va avea niciun viitor strălucitor”, a susținut Maria Zaharova.
Se schimbă harta Europei
Rusia caută să şteargă Ucraina, stat independent începând din 1991, de pe faţa pământului, din moment ce n-o poate cuceri. Asta indică bombardamentele permanente aflate în curs de 115 zile. Dar oficialii admit că Moscova vrea să modifice graniţele vecinilor, în dorinţa de a alipi Ucraina la Rusia.
„Ucraina pe care o cunoşteam, în acele frontiere, nu mai există. Şi nu va mai fi. Acest lucru este evident. Acele graniţe au dispărut”, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, într-un interviu pentru Sky News Arabia, citată de agenţia Ria Novosti.
Amintim că mesajul oficialului din Rusia a venit în contextul în care Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale UE să acorde Ucrainei statutul de candidat la aderarea, conform informațiilor transmise de preşedintele executivului UE, Ursula von der Leyen.
„Ştim cu toţii că ucrainenii sunt gata să moară pentru aspiraţiile lor europene. Vrem ca ei să trăiască alături de noi, pentru visul european”, a declarat Ursula von der Leyen.
Trebuie menționat că acest aviz va fi discutat în cadrul summitului UE din 23-24 iunie, iar liderii celor 27 de state membre vor trebui să dea undă verde în unanimitate acordării statutului de ţară candidată pentru Ucraina
Kievul vrea pace cu Vladimir Putin
În altă ordine de idei, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a spus anterior că cere soluţii şi ajungerea la un compromis, pentru oprirea războiului.
„Unitatea este atât de importantă acum. Scopul nostru principal este acela de a opri războiul.
Chiar rușii au spus că trebuie găsite soluții, că trebuie să ajungem la un compromis. Suntem gata să vorbim, să discutăm, dar doar după ce și ultimul soldat rus va părăsi teritoriul ucrainian”, a precizat fostul campion mondial la box, ajuns primar, într-un interviu acordat postului Antena 3.
Primarului Kievului a indicat că unitatea mondială din jurul Ucrainei, în acest moment, reprezintă „cheia pentru pace și libertate”.
El a adus aminte că inclusiv părţi din Germania au aparţinut în trecut imperiului sovietic, iar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-ar putea gândi să le recucerească.