Semne ale slăbirii puterii președintelui Vladimir Putin în fostele republici sovietice, pe care le-a considerat mereu ca fiind în sfera sa de influență, sunt tot mai vizibile în jurul granițelor Rusiei.
Georgia, fostă republică URSS, este cel mai recent exemplu, după ce partidul de guvernământ de la Tbilisi a decis să retragă proiectul de lege controversat privind „agenţii străini”, în urma a două nopţi de proteste violente, pe fondul criticilor că legea este de inspiraţie rusă, scrie Bloomberg.
Desprinderea de pe orbita Rusiei
Publicația amintește că, timp de două decenii, Georgia s-a chinuit să se desprindă de pe orbita Rusiei, apropiindu-se de Uniunea Europeană și NATO. UE și SUA au avertizat guvernul de la Tbilisi, în termeni neobișnuit de clari, că relațiile lor vor fi afectate de această lege, despre care spun că are multe în comun cu aceea pe care Putin a adoptat-o pentru a reduce la tăcere societatea civilă din Rusia.
Acest avertisment, alături de protestele din ultimele zile, a fost suficient pentru a convinge guvernul de la Tbilsi să nu facă un pas în față în ”direcția Moscova”.
Influența SUA în Asia Centrală
Și în timp ce Ucraina se confruntă cu invazia Rusiei, președintele Republicii Moldova acuza luna trecută ”un complot rusesc pentru a destabiliza țara, cerând sprijinul Europei, amintește sursa citată anterior.
Rusia a încercat, ani la rând, să reducă influența SUA în Asia Centrală, după ce legăturile s-au intensificat în timpul operațiunilor militare americane în Afganistan.
Șocul invadării Ucrainei
Prezența secretarului de stat Antony Blinken, la reuniunea celor cinci republici din Asia Centrală în Kazahstan și Uzbekistan, luna trecută, a fost o confirmare a interesului Statelor Unite pentru curtea din spatele Moscovei.
Șocul invadării Ucrainei a determinat națiunile din fostul imperiu sovietic să-și întărească legăturile cu SUA și UE.
Influența Moscovei ca „centru” de putere începe să se risipească
Putin a fost și este obsedat de restabilirea influenței directe a Rusiei asupra fostelor republici sovietice, dar obsesia sa este îndreptată spre trecut, fără nicio viziune pentru viitor.
Iar una dintre consecințele palpabile ale războiului din Ucraina, la mai bine de 31 de ani după destrămarea Uniunii Sovietice, spre nemulțumirea lui Vladimir Putin, este că influența Moscovei ca „centru”de putere începe să se risipească.