După retragerea surprinzătoare a Marii Britanii din blocul comunitar, un sătuc din Germania se pregătește să devină noul centru geografic al Uniunii Europene.
Drumul din actualul centru ,municipalitatea Westerngrund, din sudul Germaniei, până în Gadheim, are circa 55 de kilometri și poate fi parcurs în aproximativ 55 de kilometri. La intrarea în sătuc, se află o pancartă pe care scrie „Viitorul centru al Europei” iar locatarii au pregătit deja stâlpul pe care va fi amplasat steagul Uniunii Europene.
Pentru cei din Westerngrund, din păcate, pierderea titlului obținut în 2013, după aderarea Croației la blocul comunitar, va fi o zi tristă. Locul este marcat în prezent cu o placă, o hartă și un drapel al Uniunii.
Centrul geografic al Uniunii Europene s-a schimbat ușor de-a lungul timpului, dar a rămas în Germania de la extinderea UE de la 15 la 25 de membrii, în 2004.
Satul Gadheim este prea mic pentru a avea propriul primar, de aceea, intră sub jurisdicția celui din municipalitatea învecinată, Veitshoechheim. Primarul Juergen Goetz a transmis că spear ca noul titlu să atragă mai mulți turiști în zona, scrie Agerpres.ro.