Se schimbă harta Europei. Un anunț de ultimă oră în acest sens a venit chiar acum. Războiul din Ucraina ar putea lua o întorsătură complet neașteptată.

Un interviu făcut public de o publicație rusă generează îngrijorări. La mai bine de trei luni distanță de la război, Rusia își face deja planuri pentru a anexa noi teritorii și are în plan și o dată exactă.

Un senator pro-rus din Consiliului Federației din Crimeea, Serghei Cekov a vorbit despre aceste aspecte. Potrivit acestuia, într-un an de zile, referendumuri privind aderarea la Rusia a regiunilor Donbas, Herson și Zaporojie ar putea avea loc.

Totodată, el a subliniat faptul că este de acord ca aceste regiuni să se reunească cu Rusia, în condițiile în care ele aparțin acestei țări.

Rușii pregătesc anexarea a trei regiuni din Ucraina

„Sunt absolut de acord că aceste regiuni ar trebui să se reunească cu Rusia. Acesta este teritoriul Rusiei”, a spus Cekov. Referitor la data la care acest lucru ar putea fi posibil, senatorul pro-rus susține că cel mai probabil procesul de organizare a referendumurilor în regiunile Donbas, Herson și Zaporojie va fi unul foarte rapid și va fi finalizat într-un an de zile.

„Procesul de organizare va fi destul de rapid, în decurs de un an”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

În același timp, el a mai precizat că cele trei regiuni sunt ”generatoare de buget, motiv pentru care ele își vor asigura singure propria redresare, fără a mai fi nevoie de implicarea Rusiei în acest sens.

Referitor la o eventuală retragere a Rusiei din regiunile ucrainene, senatorul pro-rus din Crimeea susține că acest lucru este imposibil. „Este imposibil să părăsească locuitorii din cele trei regiuni pentru că ar veni naționaliștii să-și bată joc de locuitori”, a adăugat el.

Scenariul din Crimeea se va repeta

Menționăm faptul că scenariul din 2014, privind anexarea Crimeei s-ar putea repeta și cu cele trei regiuni ucrainene, iar Vladimir Putin susține și el o astfel de mișcare.

El declara în urmă cu câteva săptămâni că Herson ar trebui să se alăture Rusiei „la fel de legitim ca Crimeea”. La rândul său, Andrei Turchak, secretarul general al partidului Rusia Unită a lui Putin, care a vizitat Herson la începutul lunii mai a subliniat faptul că „Rusia este aici pentru totdeauna”.

Menționăm faptul că încă de pe 16 mai, Administrația Militară Regională Zaporojie anunța că Rusia are în plan să pregătească un referendum. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, declara atunci că nimic nu se poate face cu aceste teritorii fără voința poporului din teritoriile ocupate din Ucraina.