Statele Unite pregătesc o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei, în cazul în care Moscova va anunța, așa cum se anticipează, anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie. În plus, americanii sunt gata să trimită o nouă tranșă de arme Ucrainei.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Statele Unite și aliații săi sunt angajați în securitatea energetică a Europei, după exploziile care au făcut nefuncționale gazoductele Nord Stream din Marea Baltică, potrivit Euractiv.

În prezent, Rusia mai exportă gaze în Europa prin două gazoducte, Naftogaz (prin Ucraina) și TurkStream (spre Turcia), către doar câteva țări.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, ar putea dezbate în aceste zile, proiecte de lege privind anexarea teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina, a dezvăluit agenţia oficială rusă de presă Tass.

Consiliul Federaţiei, Camera superoară a Parlamentului rus ar putea examina proiectul de lege în aceeași zi, potrivit unei surse citate de agenția Interfax, iar Putin s-ar putea adresa camerelor reunite vineri, potrivit unei surse citate de agenția rusă de presă RIA Novosti.

„Rezultatele sunt clare. Bine ați venit acasă, în Rusia!”

Numărul voturilor din cele patru provincii a variat între 87% și 99,2% în favoarea aderării la Rusia, potrivit oficialilor numiți de Moscova. „Rezultatele sunt clare. Bine ați venit acasă, în Rusia!”, a declarat Dmitri Medvedev.

În teritoriile ocupate, oficialii instalați de Moscova au mers cu urnele din casă în casă, în ceea ce Occidentul susține că este un exercițiu ilegitim și coercitiv, pentru a crea un pretext legal ca Rusia să anexeze cele patru regiuni.

Ce vor americanii, ce susțin rușii

Statele Unite vor introduce o rezoluție la Consiliul de Securitate al ONU prin care vor cere statelor membre să nu recunoască nicio schimbare în Ucraina și să oblige Rusia să-și retragă trupele, a declarat trimisul american, Linda Thomas-Greenfield.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat că referendumurile au fost desfășurate în mod transparent și în conformitate cu normele electorale. „Acest proces va continua, dacă Kievul nu își recunoaște erorile strategice și nu începe să țină cont de interesele oamenilor”, a afirmat el.

Dacă Rusia va anexa cele patru regiuni ucrainene, Putin ar putea considera orice încercare a Kievului de a le recuceri drept un atac asupra Rusiei. Liderul de la Kremlin a declarat că este dispus să folosească arme nucleare pentru a apăra „integritatea teritorială” a Rusiei.

Amenințarea nucleară, o încercare a Rusiei de a speria Occidentul

În opinia diplomaților, amenințarea nucleară este o încercare a Rusiei de a speria Occidentul, determinându-l să-și reducă sprijinul pentru Ucraina.

Niciuna dintre cele patru regiuni care au organizat referendumuri nu se află pe deplin sub controlul Rusiei, forțele ucrainene raportând mai multe progrese de când au învins trupele rusești într-o a cincea provincie, Harkov, în această lună.