Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a declarat că vrea să organizeze un al doilea referendum asupra independenţei cât mai curând posibil anul viitor, informează cotidianul The Times.
Liderul Partidului Naţional Scoţian a declarat că anticipează organizarea votului „în prima parte” a noii sesiuni parlamentare, care va începe anul viitor, scrie The Times.
„Scoţia ar trebui să aibă oportunitatea de a alege dacă să devină independentă mai degrabă în prima, decât în ultima parte a viitoarei sesiuni parlamentare”, a declarat Sturgeon pentru postul ITV Border, potrivit The Times.
La primul referendum scoțienii au vrut să rămână în Regatul Unit
Cu prilejul unui referendum privind independenţa din 2014 scoţienii au votat în proporţie de 55% pentru rămânerea în Regatul Unit. Nicola Sturgeon consideră că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce Scoţia a votat masiv în 2016 împotriva ieşirii din Uniunea Europeană, decisă totuşi la scară naţională şi devenită efectivă de la sfârşitul lui ianuarie 2020.
Potrivit unui sondaj Ipsos MORI dat publicităţii în octombrie, în cazul unui nou referendum, doar 42% dintre scoţieni s-ar opune declarării independenţei.
Apeluri pentru o Scoție independentă
Apelurile pentru o Scoţie independentă revin şi după modul foarte criticat în care Londra şi premierul Boris Johnson au gestionat pandemia de COVID-19.
În prezent, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord include Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor.
Regatul Unit în ansamblu a votat cu 52 la 48 % pentru a părăsi UE în referendumul din 2016: Anglia şi Ţara Galilor au votat pentru ieşirea din UE, dar Scoţia şi Irlanda de Nord a votat pentru rămânerea în bloc.