Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că a venit timpul să fie discutată o propunere realistă în ce priveşte o soluţie cu două state pe insula divizată Cipru, afirmând că parametrii discuţiilor actuale nu sunt sustenabili, transmite Reuters.
Ciprul este divizat din 1974, când armata Turciei a invadat partea de nord a insulei ca reacţie la o tentativă de lovitură de stat a ciprioţilor greci ce viza anexarea la Grecia.
Încercare de reunificare eșuată, în 2017
În 2014, Uniunea Europeană a admis în rândurile sale Ciprul, reprezentat de guvernul cipriot grec din sud, recunoscut internaţional.
Autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) este recunoscută doar de Ankara.
Ultima încercare de reunificare a eşuat la mijlocul anului 2017, cele două părţi acuzându-se reciproc pentru aceasta.
Vorbind luni într-o conferinţă de presă comună cu ‘preşedintele’ cipriot turc Ersin Tatar la Ankara, Erdogan a spus că abordarea ciprioţilor greci a blocat tentative anterioare de găsire a unei soluţii.
‘Trebuie să se înţeleagă că nu se poate ajunge la niciun rezultat sub parametrii actuali ce urmează unui proces de negociere care a durat peste o jumătate de secol’, a afirmat Erdogan.
”O propunere realistă”
‘În acest stadiu, credem că începerea de discuţii pe baza unei federaţii va fi o pierdere de timp. Prin urmare, credem că o soluţie cu două state trebuie să fie adusă acum la masă, cu o propunere realistă’, a continuat el.
Turcia a mai afirmat anterior că un mecanism cu două state este necesar pentru soluţionarea problemei cipriote, dar a acuzat guvernul cipriot grec că nu intră în discuţii.
În conferinţa de presă, Ersin Tatar a afirmat că o propunere turcă de organizare a unei întâlniri informale cu participarea Turciei, Ciprului de Nord, ciprioţilor greci, Greciei şi ONU este ‘ultima şansă’ pentru un acord.
Decizie criticată de ONU
Naţionalistul Ersin Tatar a câştigat surprinzător alegerile ‘prezidenţiale’ din octombrie din Republica Turcă a Ciprului de Nord. El susţine soluţia cu două state suverane pe insula divizată, în vreme ce fostul ‘preşedinte’ Mustafa Akinci era partizanul unei reunificări a Ciprului sub forma unui stat federal.
Într-o decizie criticată de ONU, Grecia şi ciprioţii greci, Ciprul de Nord a redeschis parţial înaintea alegerilor accesul la staţiunea litorală Varosha, interzis de armata turcă după invadarea nordului insulei de către Ankara în urmă cu 46 de ani.
Erdogan a mai spus că va face o vizită în Ciprul de Nord pe 15 noiembrie şi vrea să participe la un picnic în Varosha.
‘Cred că va fi benefic să avem un picnic acolo toţi împreună. Vedem la televizor cum este acolo, dar vrem să o simţim personal. Cu voia lui Dumnezeu, vom face acest lucru’, a afirmat preşedintele turc.