Într-un interviu acordat postului Antena 3 CNN, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, Vedant Patel, a vorbit despre îngrijorarea SUA în legătură cu acțiunile Rusiei în Republica Moldova, dar și despre planul americanilor de a întări securitatea în regiune.
Declarațiile acestuia vin în contextul în care Rusia dă din ce în ce mai multe semnale că ar lua în considerare o intervenție în Republica Moldova, sub pretextul protejării populației rusofone și a celor 1.500 de soldați ruși din regiunea Transnistria.
Oficialul american a transmis că SUA „rămân puternic angajate față de Republica Moldova”.
„Rămânem puternic angajați față de Republica Moldova. Secretarul de Stat Blinken a avut ocazia să se întâlnească cu președintele Sandu în marja Conferinței de Securitate de la München și suntem, din nou, pregătiți să sprijinim Republica Moldova în eforturile sale de reformare pentru propriul viitor european autodeterminat.”, a declarat Vedant Patel pentru Antena 3 CNN.
Va încerca Rusia să anexeze Transnistria?
Întrebat dacă SUA iau în considerare scenariul în care Moscova va încerca în viitor să anexeze Transnistria, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american a răspuns că nu vrea să speculeze, însă SUA sunt, alături de Republica Moldova, pregătite pentru orice.
„Este foarte important să fie clar că încălcările continue ale Rusiei în spațiul aerian al Republicii Moldova continuă să fie un lucru care ne îngrijorează în mod direct și este un lucru pe care îl urmărim cu mare atenție. Nu vreau să speculez asupra unor ipoteze, dar vreau să fiu foarte clar că suntem în continuare pregătiți, alături de partenerii noștri moldoveni.”, a spus acesta.
Aderarea Suediei și Finlandei la NATO ar spori securitatea Alianței
Oficialul a adăugat, totodată, că aderarea Suediei și Finlandei la NATO ar spori securitatea Alianței, inclusiv pe flancul estic.
„Statele Unite consideră că NATO este, desigur, una dintre cele mai importante alianțe strategice defensive ale noastre. De aceea am fost atât de clari și de vocali cu privire la necesitatea ca Finlanda și Suedia să adere la NATO, pentru că, în general, credem că acest lucru va spori securitatea alianței și va ajuta NATO în ansamblu, inclusiv pe flancul său estic. Acest lucru va contribui la consolidarea posturii de apărare pentru România și pentru alți membri ai alianței.”, a explicat el.
Blocarea Tratatului New START, o decizie nefericită
Despre decizia președintelui rus Vladimir Putin de a suspenda Tratatul New START de control al armelor nucleare, Vedant Patel a spus:
„Ei bine, l-ați văzut pe secretarul Blinken fiind foarte clar în această privință, la Atena. Aceste comentarii ale președintelui Putin au fost nefericite și iresponsabile și, după cum știți, (Secretarul de Stat Blinken) a spus că, în ceea ce privește noul tratat START, rămânem pregătiți să ne angajăm cu Rusia în această chestiune, deoarece credem că un control al armelor și problemele legate de noul START sunt importante nu doar pentru cele două țări ale noastre, ci și pentru a menține lumea mai sigură.”, a precizat acesta.