Ministrul Dezvoltării susține că în prezent nu există cadru legal pentru comasarea propriu-zisă a localităților
Ministrul dezvoltării, Adrian Veştea, este un adevărat adept al reorganizării administrativ-teritoriale a României. El a explicat pe scurt ce ar presupune crearea cadrului legal pentru ca acest demers să fie posibil.
Adrian Veştea își argumentează preferința pentru reorganizare bazându-se pe experiența ca preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.
„Sunt adeptul reorganizării administrativ-teritoriale, chiar dacă de multe ori nu am fost pe placul multor colegi care sunt în administraţia publică locală sau judeţeană.
După cum bine ştiţi, o perioadă de trei ani de zile am fost preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, am avut experienţă şi ca primar timp de 12 ani, şapte ani de zile am fost preşedintele Consiliului Judeţean Braşov”, susține Veștea.
Potrivit ministrului, o astfel de comasare a localităților trebuie să se bazeze pe un referendum care poate fi validat doar prin participarea unui anumit număr de persoane.
Ministrul povestește și despre o astfel de încercare ratată în Buzău. Adrian Veştea a oferit aceste informații luni, 18 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa.
„Sunt adeptul reorganizării administrativ-teritoriale şi sper ca în legislatura viitoare să se poată materializa acest lucru, ţinând cont de faptul că în prezent nu avem cadrul legal pentru a putea face astfel de comasări ale localităţilor.
S-a încercat un astfel de referendum la Buzău, din păcate nu au reuşit să întrunească numărul de persoane pentru ca acest referendum să poată fi validat. Trebuie modificată Constituţia”, a spus Veştea, conform Agerpres.
Primul pas în această direcție a fost deja făcut, indică ministrul. Ce se întâmplă cu consorţiile administrative
Ministrul este de părere că un prim pas este deja făcut: consorţiile administrative. Acestea sunt deja prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Totodată, există deja documentația necesară pentru implementarea lor. Veștea explică faptul că prin aceste consorții, mai multe localități se vor putea asocia din mai multe puncte de vedere.
„Ceea ce vă pot spune este faptul că acest lucru se va realiza în perioada următoare şi prin intermediul consorţiilor administrative.
Noi avem un jalon în PNRR prin care reglementăm modul în care vor funcţiona aceste consorţii administrative, în sensul că mai multe localităţi se pot asocia, pot crea personalitate juridică, pot asigura bugetul unei astfel de entităţi printr-o contribuţie de, ştiu eu, 5% din bugetul fiecărei localităţi, în aşa fel încât să poată să funcţioneze integrat, să poată să îşi angajeze arhitect-şef, să îşi poată angaja o serie de persoane pe care, din păcate, nu îşi pot permite să le angajeze pe actuala organigramă a primăriei”.
Ministrul susține și că acest plan trebuie îndeplinit cât mai curând. Acest demers poate fi considerat și un prim pas către o viitoare regionalizare.
„Acest jalon va trebui să îl îndeplinim în perioada imediat următoare, noi deja am pregătit toate documentele necesare, în aşa fel încât să creăm o astfel de oportunitate, şi cred că va fi un prim pas în perspectiva comasării localităţilor şi chiar a viziunii unei viitoare regionalizări”, a mai declarat ministrul Adrian Veştea.