Presa rusă promovează intens declarațiile unui fost ministru român de Externe. Mesajul este distribuit și pe Telegram

Declarațiile fostului ministru de Externe al României Andrei Marga au ajuns să fie intens distribuite de către principalele canele media din Federația Rusă. Inițial, spusele acestuia au circulat pe canalele pro-ruse de Telegram, iar de ieri până azi presa rusă le-a publicat intens.

Publicațiile care au scris despre acest subiect sunt agenția de presă TASS, Ria Novosti și Sputnik. Aceste publicații au acordat un spațiu special declarațiilor fostului oficial român, chiar pe prima pagina.

Astfel, pe prima pagină de la TASS găsim scris ”Fostul ministru român de Externe a declarat că Ucraina ar trebui să se despartă de o parte din teritorii”, pe prima pagină de la Ria Novosti este scris ”Fostul ministru de externe al României a vorbit despre granițele nefirești ale Ucrainei”, iar pe prima pagină de pe Sputnik este scris ”România a cerut Ucrainei să cedeze o parte din teritorii altor țări. Fostul ministru de externe al României Marga: Ucraina ar trebui să „cedeze” Crimeea și Donbas Rusiei”.

Situația nu a trecut nevăzută pe lângă Ambasada Ucrainei în România

După declarațiile fostului oficial român, Ambasada Ucrainei în România a publicat pe pagina de Facebook oficială un mesaj în care spune că astfel de declarații sunt inacceptabile, reprezentând, totodată, o „abatere deosebit de flagrantă”.

„Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent.

Asemenea declarații sunt inacceptabile în nicio circumstanță. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina își apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe”, se arată pe rețeaua de socializare.

Declarațiile lui Andrei Marga

În cadrul unei analize, Andrei Marga, fost ministru de Externe, dar şi al Educaţiei, a declarat că Ucraina ar trebui să renunțe la câteva teritorii care sunt, de fapt, ale altor țări.

„Suntem aici într-o situație absolut specială. S-o spun direct, cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii: Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiția, Romaniei – Bucovina și Rusiei – Donbas și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări, ne cramponăm, asta este, va fi conflict.

Aș încheia cu asta: să fim foarte limpezi, atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”, este declarația halucinantă făcută de Andrei Marga.