Adrian Veștea subliniază faptul că modificarea Constituției este un proiect esențial pentru țară

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării din partea PNL, a afirmat că viitorul Guvern și Parlament ar trebui să considere modificarea Constituției ca un proiect esențial pentru țară, pentru a permite reorganizarea administrativ-teritorială.

De asemenea, Veștea a subliniat necesitatea unor investiții semnificative în infrastructura rutieră, având în vedere că un sfert dintre drumurile publice din România sunt încă pietruite sau de pământ.

Ministrul Dezvoltării a declarat că reorganizarea administrativ-teritorială a României ar trebui să înceapă cât mai repede, având potențialul de a spori eficiența economică a țării.

El a subliniat necesitatea ca acest demers să fie un proiect major asumat de guvernul viitor.

„În primul rând, consider că acest proces trebuie să înceapă cât se poate de repede, e un aspect care sigur va duce la eficientizarea economică a României. Am discutat în acest mandat. Am început un astfel de proces tocmai pentru că trebuie să fie un proiect de țară pe care trebuie să și-l asume o guvernare viitoare.

Anul acesta am trecut prin mai multe procese electorale, (….) iar de anul viitor primele demersuri care cred că trebuie făcute ar fi acelea de a îmbunătățit cadrul legal, a găsi posibilitatea, prin modificarea Constituției, ca acest proces să se poată derula. Până acum, acest proces nu a mers decât pe direcția de a se crea mai multe administrații locale. (…)

Ar trebui ca, prin modificarea Constituției, să putem permite cadrul legal în care să putem începe acest proces de reorganizare administrativ-teritorială.

Trebuie începută o campanie de conștientizare a tuturor cetățenilor României că acest aspect va duce la îmbunătățirea calității vieții în fiecare comunitate. Acest lucru trebuie făcut serios.

Trebuie să fie un proiect asumat de Guvern, un proiect de țară, care să ducă la eficientizare din punct de vedere economic a României”, a declarat ministrul Dezvoltării, la B1TV.

Adrian Veştea
SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României

Peste 25% din drumurile publice din România sunt încă pietruite sau de pământ

Adrian Veștea a discutat și despre necesitatea de a investi în infrastructura rutieră, evidențiind că, conform INS, peste 25% din drumurile publice din România sunt încă pietruite sau de pământ.

De asemenea, el a subliniat că 30% dintre drumurile modernizate aveau la sfârșitul anului 2023 o durabilitate deja expirată.

În răspunsul său la întrebarea privind investițiile în infrastructură, ministrul Dezvoltării a explicat că 2023 a fost un an semnificativ pentru acest domeniu, cu investiții de 103 miliarde de lei.

„Sunt mai multe oportunități de dezvoltare. Dacă ne uităm la 2023, putem spune că e un an istoric în care investițiile s-au cifrat la 103 miliarde de lei, bani extrem de mulți, sumă implementată în infrastructură. Dacă ne raportăm la bugetele naționale și la programele pe care le derulăm prin Ministerul Dezvoltării, putem spune că din 2015 și 2017, PNDL 1 și 2 au permis autorităților locale să acceseze sume importante pentru drumuri. Avem 4076 de contracte pentru drumuri care s-au adresat UAT-urilor.

Valoarea totală a drumurilor era de 24 de miliarde și până acum s-au decontat 22 de miliarde și 90 de milioane. Avem și programul ”Anghel Saligny” prin care au existat oportunități de finnațare pentru apă-canal și asfaltarea acestor drumuri. Proritate a existat pentru apă și canalizare. (…) Dacă ne raportăm doar la drumuri, pe ”Anghel Saligny”, pe ordin de ministru, avem 3005 obiective de 30.572.000 lei, deci sume importante doar din programele naționale. Dar sunt și programele operaționale, regionale și fondurile europene. Au fost interesați primarii”.