Anunț devastator pentru Zelenski! A pierdut complet regiunea. Va fi integrată în Rusia
Șeful regiunii ucrainene Herson, numit de Rusia, a declarat joi că această zonă va deveni „în curând” parte a Federației Ruse. Guvernatorul de facto Volodymyr Saldo a fost instalat de forțele rusești după ce acestea au preluat controlul asupra regiunii din sudul Ucrainei la începutul lunii martie.
„Privim Federația Rusă ca pe propria noastră țară, deoarece se află sub controlul forțelor armate [rusești] și mai târziu va fi transformată într-un subiect federal”, a scris el pe canalul oficial Telegram pentru administrația militaro-civilă desemnată de ruși a regiunii. „Vom deveni regiunea Herson a Federației Ruse.”
Anexarea nu a fost confirmată
Cu toate acestea, oficialii ruși nu au confirmat că anexarea regiunilor ocupate din sudul Ucrainei este iminentă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la începutul acestei luni că anexarea sau nu a regiunii de către Rusia depinde de „voința” populației locale, scrie The Moscow Times.
Cu o populație de aproximativ 300.000 de locuitori, orașul portuar Herson a fost capturat de forțele rusești la scurt timp după invazia țării în Ucraina, la 24 februarie.
La începutul lunii martie, soldații ruși au ocupat orașul Herson de pe malul râului Nipru. Ministerul rus al Apărării a declarat că a obținut controlul asupra întregii regiuni Herson la finalul lunii aprilie.
Conducerea ucraineană din oraș a fost demisă
Trupele ruse au demis conducerea ucraineană din Herson, numindu-l în schimb pe fostul agent KGB Alexander Kobeț ca primar și pe fostul primar Volodymyr Saldo ca șef al regiunii, a anunțat presa rusă de stat la vremea respectivă.
Primarul anterior al orașului, Ihor Kolykhayev, „a refuzat să coopereze” cu forțele de ocupație, a declarat un oficial anonim pentru RIA Novosti.
Anunțul a fost făcut în timp ce forțele ruse au dispersat un miting pro-Ucraina cu gaze lacrimogene și grenade asurzitoare.
Regiunea nu se va mai întoarce la Ucraina
Stremousov a declarat că Herson nu intenționează să organizeze un referendum pentru înființarea unui stat pro-rus nerecunoscut, similar republicilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, dar a exclus revenirea regiunii la Ucraina.
Cu câteva zile mai devreme, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că „pseudo-referendumurile” din Herson și din orașul distrus Mariupol vor însemna sfârșitul negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev.