Vremea se schimbă din nou, dar de data aceasta în bine. Temperaturile sunt în creștere, iar meteorologii au anunțat că în Capitală vom avea chiar și 25 de grade. Va fi cald pentru această perioadă, dar apoi vom înregistra din nou scăderi bruște.
Vremea va fi frumpasă și marți, dar apoi în noaptea de marți spre miercuri vor apărea ploile și temperaturile vor scădea și cu 10 grade.
„Luni, vremea va fi deosebit de caldă în toate regiunile, mai ales în cele sudice, centrale și estice, iar cerul se va înnora treptat în centrul, nordul și vestul țării, unde spre seară și noaptea va ploua. În rest, va fi cer variabil, mai mult senin ziua și ploi cu totul izolate în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 26 de grade Celsius, ușor mai scăzute pe litoral”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Potrivit sursei citate, începând de marți urmează o răcire față de ziua precedentă, iar temperaturile maxime se vor situa între 10 și 20 de grade, însă în sudul și sud-estul țării vom avea în continuare o vreme deosebit de caldă.
Miercuri și joi, vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu temperaturi maxime de 14 grade.
„În Capitală, luni va fi o vreme deosebit de caldă, iar temperatura maximă va fi de 23 – 25 de grade, iar marți, va fi o ușoară răcire, însă în continuare vremea va fi caldă, cu o temperatură de 18 grade, iar din noaptea de marți spre miercuri ne așteptăm la ploi”, a mai explicat Mirela Polifronie,