Se schimbă legea în România! Reguli noi pentru toți cei care au mașini echipate cu motor termic. Ei nu vor mai avea dreptul să facă un anumit lucru atunci când staționează. Despre ce este vorba?
În România, conform unui proiect legislativ inedit, mașinile echipate cu motoare termice nu vor mai putea menține motorul pornit atunci când sunt în stare de staționare.
Senatorul neafiliat Ion-Dragoș Popescu, ales în Parlament pe listele USR-PLUS, a inițiat la Senat un proiect de lege. Actul normativ vizează modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice.
Se interzice staționarea autovehiculelor cu motor termic
Propunerea urmărește interzicerea „staționării autovehiculelor cu motor termic pornit în orașe și municipii”. Nerespectarea acestei măsuri atrage sancțiuni în valoare de două sau trei puncte-amendă. Potrivit senatorului, această propunere reprezintă „o acțiune concretă împotriva poluării”.
Inițiativa legislativă propune două noi alineate la articolul 63. Acesta face trimitere la „Oprirea, staționarea și parcarea”. Modificarea stipulează că este interzisă staționarea autovehiculelor cu motorul termic pornit în orașe și municipii. Sunt exceptate de la interdicția de staționare o serie de mașini. E vorba de autovehiculele autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase. Pe listă se află și vehiculele refrigerate pentru transportul mărfurilor care necesită funcționarea motorului pentru refrigerare. Excepție fac și vehiculele care utilizează echipamente hidraulice sau mecanice active. Exemplu sunt camioanele pentru transportul cimentului sau compactoarele.
Sancțiuni dure pentru șoferii care nu respectă legea
De asemenea, proiectul adaugă un nou punct care stabilește sancțiuni dure pentru șoferi. Astfel, nerespectarea obligației de a opri funcționarea motorului termic când un autovehicul se află în staționare voluntară va fi sancționată cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni. Cu alte cuvinte, se dau două sau trei puncte-amendă.
În expunerea de motive a proiectului, inițiatorul argumentează că aceste modificări sunt menite să răspundă unor necesități identificate în societate și să completeze un vid legislativ. Mai precis, propunerea vizează interzicerea staționării de cătrei a mașinilor cu motorul pornit pentru o perioadă mai lungă de 5 minute.
Inițiatorul crede că este o măsură concretă de combatere a poluării
Inițiatorul spune că interdicția de staționare cu motorul pornit pentru vehiculele aflate în afara traficului reprezintă o măsură concretă de combatere a poluării. Această inițiativă are un cost redus și un impact deosebit de semnificativ pentru locuitorii zonelor urbane. El arată că traficul rutier din România contribuie la această formă pasivă de poluare. Ea e generată de autovehiculele care, fără a fi în mișcare, rămân cu motorul pornit.
„Devine astfel extrem de necesar a se diminua nivelurile emisiilor generate de vehiculele cu motoare termice (benzină, dar mai ales Diesel) aflate în circulaţie în oraşele mari şi extrem de poluate, iar una dintre aceste măsuri, implementabilă fără cost, dar deosebit de eficientă inclusiv prin aspectul educaţional al acesteia, constă în a determina şoferii vehiculelor cu motor termic de a nu menţine motorul pornit al vehiculelor pe care le conduc, atunci când nu sunt angajaţi în trafic şi imobilizează voluntar vehiculul”, mai arată senatorul neafiliat, în expunerea de motive a proiectului.”, a menționat senatorul neafiliat.
Propunerea de modificare a OUG își propune să îmbunătățească cadrul legal pentru a asigura o calitate mai bună a aerului, a arătat senatorul Ion-Dragoș Popescu. Proiectul a fost depus inițial la Senat, care este primul for sesizat, urmând ca Camera Deputaților să fie forul decizional.