Reguli mai stricte pentru dezvoltatorii imobiliari
Reguli mai stricte pentru dezvoltatorii imobiliari. Senatul României urmează să dezbată și să voteze luni o inițiativă legislativă ce introduce o serie de măsuri menite să întărească protecția clienților din sectorul imobiliar.
Proiectul, susținut în principal de parlamentari PSD, aduce modificări importante în relația contractuală dintre dezvoltatori și cumpărători, în special în cazul imobilelor aflate în faza de proiect.

Cărți funciare individuale, obligatorii pentru unitățile viitoare
Una dintre prevederile-cheie ale noii reglementări este obligativitatea ca fiecare unitate individuală, cum ar fi un apartament sau o casă viitoare, să fie înregistrată cu carte funciară separată înainte de semnarea oricărei promisiuni de vânzare. Doar după ce autorizația de construire este notată în cartea funciară și se finalizează procesul de preapartamentare, dezvoltatorul va putea încheia acte autentice de promisiune de vânzare.
Această modificare are ca scop principal prevenirea situațiilor în care același apartament este promis mai multor persoane. În plus, toate promisiunile de vânzare trebuie încheiate în formă autentică, cu extras de carte funciară valabil pentru unitatea respectivă.
„Dezvoltatorul este responsabil de finalizarea proiectului imobiliar şi poate promite înstrăinarea unităţilor individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinţei individuale viitoare, numai după notarea autorizaţiei de construire în cartea funciară, realizarea operaţiunii de preapartamentare pentru condominiile viitoare şi deschiderea cărţilor funciare pentru unităţile individuale reprezentând bunuri viitoare, în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare 7/1996”.
Promisiunile de vânzare/promisiunile de cumpărare/promisiunile bilaterale de vânzare – cumpărare având ca obiect unităţilor individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinţele individuale viitoare se încheie numai în formă autentică, după notarea autorizaţiei de construire în Cartea funciară şi după obţinerea în prealabil a extrasului de Carte funciară de autentificare pentru unitatea individuală viitoare sau după caz, pentru locuinţa individuală viitoare”, se arată într-un amendament inclus în raportul de admitere acordat proiectului de lege de Comisiile juridică şi de administraţie ale Senatului.
Plafonare a tranșelor în funcție de stadiul lucrărilor
Reguli mai stricte pentru dezvoltatorii imobiliari. Legea introduce și reguli clare privind avansurile financiare. Cumpărătorii nu vor mai putea plăti mai mult de 15% din prețul total înainte de începerea lucrărilor, iar sumele plătite vor fi depuse într-un cont bancar dedicat, pe numele dezvoltatorului. Banii pot fi folosiți exclusiv pentru lucrările imobiliare aferente proiectului.
În funcție de stadiul construcției, dezvoltatorul va putea solicita noi tranșe de bani: 25% la finalizarea structurii de rezistență și alți 25% după instalarea rețelelor tehnice.

Sancțiuni pentru utilizarea abuzivă a fondurilor clienților
Pentru a descuraja eventualele abuzuri, proiectul prevede sancțiuni dure: dezvoltatorii care deturnează banii cumpărătorilor către alte activități riscă amenzi de până la 1% din cifra lor de afaceri.
Inițiativa vizează completarea articolului 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Senatul are rolul de primă cameră sesizată, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaților.